Live

Orban, ieșire nervoasă după modificarea bugetului în Parlament: Ăștia sunt demenți! Au băgat România în faliment

Data publicării:
Ludovic Orban, premierul României. Foto: Guvernul României

Premierul Ludovic Orban a avut, miercuri, o ieșire nervoasă, la un eveniment electoral din Argeș, spunând că PSD, prin modificarea în Parlament a legii bugetului, “a băgat România în faliment” prin cheltuieli suplimentare iar, în aceste condiții, statul nu va mai putea să se împrumute. Liderul liberalilor a spus că Guvernul se va folosi de toate pârghiile legale pentru a nu permite această încărcare a bugetului, inclusiv posibilitatea elaborării unui alt proiect de rectificare.

“Astăzi, PSD, în două ore, a băgat România în faliment. În comisiile de buget, finanțe, o majoritate PSD, de 20 de oameni care sunt aflați în delir, au generat cheltuieli de 6,3% din PIB prin amendamentele depuse la rectificarea bugetului și, în același timp, la propunerea marelui finanțist Orlando, a votat un alt amendament prin care România nu se mai poate împrumuta, pentru că au redus de la 47% la 40% din PIB nivelul maxim al datoriei publice.

Ăștia sunt demenți! Dacă nu se trezește Parlamentul și nu blochează acest raport de-a dreptul imbecil, care este împotriva României, România riscă să fie retrogradată de toate agențiile de rating, să nu mai aibă capacitate să facă față plăților.

Ne vom lupta să nu fie adoptat raportul în plen. Le mulțumesc partenerilor din USR PLUS, PMP, UDMR, grupul minorităților, care nu au participat la acest masacru al finanțelor publice românești care s-a petrecut azi în Comisia de Buget.

Vom solicita retrimiterea la comisie, pentru refacerea raportului. În cazul în care va fi adoptat, îl vom ataca la CCR, și vom modifica aceste prevederi.

România n-are nevoie de dușmani externi, pentru că are cel mai periculos dușman, care este PSD.

Vom folosi toate instrumentele constituționale și legale pe care le avem la dispoziție, inclusiv o nouă rectificare, ca să fiu foarte limpede”, a afirmat Orban.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ilie Bolojan spune că Marcel Boloş „are capacitatea să deblocheze lucrurile care sunt împotmolite” la Ministerul Fondurilor Europene

George Simion: „Noul guvern este la fel de ilegitim ca președintele Klaus Iohannis”

Klaus Iohannis nominalizează luni premierul. Cum arată calendarul pentru alegerea guvernului

Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției este Radu Marinescu. Ciolacu: „Eu vreau o Românie cu zero corupție”

Partenerii noștri