Live

Orban, despre iniţierea unei moţiuni de cenzură: Dacă parlamentarii ALDE se asociază acesteia

Data publicării:
Foto: PNL

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că liberalii vor depune o moţiune de cenzură „în cel mai potrivit moment”, cu condiţia ca parlamentarii ALDE să se retragă de la guvernare şi să se asocieze acestui demers.

PNL va depune moţiune de cenzură şi va căuta să depună această moţiune de cenzură în cel mai potrivit moment. Probabil dacă ALDE s-ar retrage de la guvernare, ar fi un moment potrivit, cu o singură condiţie, ca parlamentarii ALDE să se asocieze unei moţiuni de cenzură, să completeze voturile pe care le-am obţinut la vechea moţiune de cenzură, adică să menţinem şi parlamentarii UDMR, şi parlamentarii Pro România în susţinerea unei moţiuni de cenzură”, a afirmat miercuri seară Ludovic Orban, la Realitatea TV, potrivit Agerpres.

Dan Barna: Vom susţine fără niciun echivoc viitoarea moţiune de cenzură

Anterior, preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), Dan Barna, a declarat, la Bacău, că parlamentarii formaţiunii vor susţine „fără niciun echivoc” viitoarea moţiune de cenzură, care va fi depusă probabil în toamnă.

„USR a fost consecvent în activitatea parlamentară, în acest mesaj: actuala guvernare nu doar că ţine România pe loc, actuala guvernare împinge România înapoi. Vom susţine fără niciun echivoc viitoarea moţiune, care probabil va fi în următoarea sesiune parlamentară. (...) Dacă trece această moţiune de cenzură, soluţia este organizarea de alegeri anticipate. Dacă organizăm alegeri anticipate, toate resursele noastre vor fi să obţinem un rezultat cât mai bun şi să intrăm la guvernare”, a afirmat Barna, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că USR îşi poate asuma guvernarea doar în urma unor alegeri.

„USR-ul îşi va asuma guvernarea în urma unor alegeri, fie că vor fi anticipate. Este de fapt mesajul pe care l-am spus de fiecare dată. Este nevoie de alegeri cât mai repede, pentru că, în mod realist, dacă ne privim unii pe alţii în ochi şi privim actualul parlament, nu poţi să faci o guvernare care să ducă România pe direcţia dezvoltării alături de cei care au fost exact până zilele trecute alături de PSD, alături de Liviu Dragnea, este foarte greu să faci o guvernare cu domnul Tăriceanu, cu domnul Ponta, cu celelalte partide care până nu demult susţineau actuala majoritate. De aceea, legală, soluţia morală este cea a alegerilor anticipate şi ne asumăm, evident, guvernarea în urma rezultatului care va urma”, a spus Barna.

Editor web: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Olaf Scholz pierde votul de încredere din Parlamentul german. Rezultatul deschide calea alegerilor anticipate

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Republicii Moldova a picat. Votul a avut loc după miezul nopții

Ludovic Orban: Democrația în România aproape nu mai există. Decizia CCR calcă în picioare voința exprimată de cetățenii români

Ludovic Orban vrea ca judecătorii CCR să fie anchetați penal de Parchetul de pe lângă ÎCCJ: Decizia de azi e o lovitură de stat

Partenerii noștri