Live

Olguța Vasilescu: Ar putea fi adoptată OUG care să-i dea termen preşedintelui pentru numirea miniştrilor

Data actualizării: Data publicării:

Olguţa Vasilescu, propusă de PSD în funcţia de ministru al Dezvoltării, a declarat duminică seara, la Antena 3, că ar putea fi adoptată ordonanţă de urgenţă care să-i dea termen preşedintelui pentru numirea miniştrilor propuşi de către premier.

Olguţa Vasilescu a declarat că legislaţia este deficitară pe acest subiect.

Ea a spus că, având în vedere refuzul lui Klaus Iohannis de a accepta propunerile de miniştri făcute de Viorica Dăncilă, ar putea fi adoptată ordonanţă de urgenţă care să stabilească termenul în care preşedintele e obligat să ia decizia privind numirea miniştrilor.

”Va fi ordonanţă de urgenţă că dumnealui trebuie să respecte un termen. Dacă nu acceptă acel termen, vom merge la Curtea Constituţională”, a explicat Olguţa Vasilescu.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, duminică seara, după şedinţele partidului, că PSD va mai aştepta puţin pentru a vedea dacă preşedintele Klaus Iohannis spune de ce nu doreşte să-i numească pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor şi pe Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării, iar în funcţie de răspunsul pe care îl va da şeful statului se va sfătui cu colegii din coaliţie, cu premierul şi cu ministrul Justiţiei pentru a vedea care este cea mai bună cale de urmat.

Premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat la sfârşitul lunii ianuarie preşedintelui Klaus Iohannis să respecte decizia CCR şi să semneze decretele de numire a miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării, afirmând că Guvernul a respectat procedurile legale, iar blocajul este nejustificat.

"Guvernul a respectat toate procedurile legale, iar acest blocaj este nejustificat. În consecinţă, îi solicit preşedintelui României ca, în virtutea prerogativelor constituţionale pe care le are, de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, să respecte decizia CCR şi să semneze decretele de numire pentru ca activitatea celor două  ministere să se desfăşoare cât mai eficient", a declarat prim-ministrul.

Premierul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, o scrisoare de răspuns la adresa din 17 ianuarie 2019 privind condiţiile de legalitate în legătură cu propunerile de numire în funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a Liei-Olguţa Vasilescu şi a lui Mircea-Gheorghe Drăghici în funcţia de ministru al transporturilor. Dăncilă a reiterat solicitările de numire a celor doi în funcţii. De asemenea, a precizat că a anexat toate înscrisurile necesare privind îndeplinirea condiţiilor de legalitate pentru cele două nominalizări.

Sursa: news.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri