Live

Nu s-a ajuns la consens în coaliție pentru desființarea secției speciale. Orban: „Continuăm discuțiile”

Data actualizării: Data publicării:
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a spus luni, după ședința coaliției, că discuţiile privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie vor continua până la găsirea unei soluţii consensuale cu privire la acest subiect.

„Continuăm discuţiile pe această temă. Toate formaţiunile vor desfiinţarea secţiei speciale. Continuăm să căutăm o soluţie consensuală cu privire la desfiinţarea SIIJ”, a spus Orban, citat de Agerpres.

Întrebat ce înseamnă „formula consensuală”, președintele PNL a răspuns: „Știți foarte bine că există acel diferend dat de un amendament”, relatează Mediafax.

În timp ce răspundea întrebărilor jurnaliștilor, Orban a fost udat de stropitorile Guvernului, care au pornit. Întrebat dacă i se par normale condițiile în care face declarații de presă, Orban a spus, glumind: „Am crezut că a început să plouă”.

Subiectul secției speciale a provocat o dispută în coaliție, în urma unui amendament depus de UDMR.

Vicepremierul Dan Barna a spus că, atât timp cât nu se găseşte în coaliţia de guvernare o soluţie pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, o sesiune extraordinară a Parlamentului în acest scop este „prematură” şi „nefuncţională”.

„Amendamentul UDMR care se află în momentul de faţă în comisia de la Senat este unul care nu desfiinţează SIIJ. Amendamentul UDMR nu face decât să mute secţia specială dedicată magistraţilor la Parchetul General. Ideea propusă de UDMR, acest amendament toxic, (...) este de neacceptat”, a spus Barna.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a spus că SIIJ nu a putut fi desfiinţată până în acest moment, pentru că UDMR era, la momentul înfiinţării secţiei, alături de PSD.

În replică, liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, a spus că ministrul Justiţiei are o atitudine „total inacceptabilă” şi „alunecă spre stalinism”, deoarece „crede că este în posesia adevărului absolut”, iar vicepremierul Dan Barna „a intrat în acest delir, poziţia sa fiind, de fapt, una toxică”.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban îl numește pe Vladimir Putin „un partener corect”. „Maghiarii pot beneficia de pe urma lui”

Revenirea lui Crin Antonescu, fondatorul USL care i-a luat locul lui Băsescu timp de 50 de zile

DOCUMENT: Acordul politic PSD-PNL-UDMR-minorităţi, valabil până în 2028. Ce prevede

Politologul Ioan Stanomir, despre candidatura lui Crin Antonescu: Este un politician USL-ist. Problema este dublă

Partenerii noștri