Noul Cod administrativ îi lasă președintelui doar 10 zile pentru numirea miniștrilor. Dăncilă: Codul va fi adoptat prin OUG
Preşedintele va avea doar 10 zile la dispoziţie pentru a semna decretele privind numirea unor miniştri, în loc de 45, conform noului Cod administrativ, care ar urma să fie adoptat de Guvern prin ordonanță de urgență. Documentul, care prevede și pensii speciale pentru primari și viceprimari, a primit deja un aviz negativ de la Consiliul Economic şi Social.
Prevederea privind termenul dat președintelui vine în urma unui război între palate privind numirea unor noi miniștri. Acum Guvernul schimbă termenii prevăzuți în legislație: Conform proiectului de Cod administrativ, Executivul are la dispoziție 5 zile pentru a numi un ministru, iar șeful statului are termen de 10 zile pentru a numi sau a respinge un ministru, pe motive de legalitate și oportunitate.
Proiectul mai are și alte prevederi controversate. Cea mai cunoscută dintre ele se referă la pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii județene, pensii calculate în baza unui procent din salariu și a numărului de mandate.
Proiectul aduce reglementări noi și în ceea ce privește posturile de funcționari publici. Astfel, ar putea fi angajați mai mulți consilier la primării, atât pentru primari, cât și viceprimari.
USR PLUS cere ca Dăncilă să nu mai fie consilier la BNR
Dăncilă, editorialist în Jerusalem Post. CTP: A văzut-o pe Firea dansând Jerusalema
Alexandru Rafila n-a votat-o pe Dăncilă
Viorica Dăncilă îl acuză pe Klaus Iohannis că a inventat cuvântul "giroscop"
Alegeri locale 2020. Atribuțiile Consiliului Local
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Proiectul, care trebuia să intre în ședința de Guvern de astăzi, a fost amânat. Membrii Executivului vor discuta săptămâna viitoare despre Codul administrativ cu Consiliul Economic și Social, în condițiile în care proiectul a primit aviz negativ de la CES.
Viorica Dăncilă: Codul administrativ va fi adoptat prin OUG
Premierul Viorica Dăncilă a spus astăzi, în ședința de Guvern, că Executivul va adopta Codul administrativ prin ordonanță de urgență.
„Noi am preluat ceea ce a fost votat în Parlamentul României. Acest Cod administrativ ar aduce ordine în administrație. Mergem la următorul CES și îi chemăm pe cei care au legătură cu administrația. Codul administrativ trebuie adoptat. Trebuie să avem o discuție cu reprezentanții sindicatelor din CES și cu beneficiarii Codului și îl vom adopta prin OUG.
„Impactul bugetar - pentru că văd că e subiectul la modă, al indemnizațiilor, este între 100 și 150 milioane de lei pe an. O să raspundem și o să motivăm vis a vis de obiectile de la CES. În aviz s-a menținut doar punctul de vedere al sindicatelor și nu s-a menținut deloc susținerea celor din administrația locală”, a spus și Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării.
Scrisoare deschisă: Adoptarea Codului prin OUG e „exces de putere”
Anunțul premierului vine în condițiile în care mai multe voci au criticat adoptarea Codului administrativ prin OUG. Cel mai recent avertisment vine din partea unor profesori universitari care arată, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă, că acest lucru ar avea „consecințe negative asupra funcționării sistemului administrativ din România”.
Aceștia spun că nu se justifică urgența, în acest caz, a adoptării de către Guvern, și nu în Parlament, a „ întregii legislații care vizează organizarea și funcționarea autorităților administrației publice din România”.
„În limbajul specific specialiștilor în drept administrativ, adoptarea prin ordonanță de urgență a Codului administrativ echivalează cu un exces de putere”, se mai arată în scrisoarea deschisă.
Semnatarii scrisorii amintesc că acest cod a fost adoptat de Parlament în 2018, dar că a fost declarat neconstituțional. În astfel de situații, adaugă cadrele universitare, procesul ar trebui reluat de Parlament.
Scrisoarea deschisă către premierul Dăncilă este semnată de Conf. univ. dr. Alexandru Sorin Ciobanu, Facultatea de Drept – Universitatea din București; Conf. univ. dr. Cristian Clipa, Facultatea de Drept și Științe Administrative – Universitatea de Vest din Timișoara; Lect. univ. dr. Bogdan Dima, Facultatea de Drept – Universitatea din București; Prof. univ. dr. Dacian Cosmin Dragoș, Facultatea de Științe Politice și Administrative – Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca; Prof. univ. dr. Simona Gherghina, Facultatea de Drept – Universitatea din București; Prof. univ. dr. Manuel Guțan, Facultatea de Drept – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu; Conf. univ. dr. Ovidiu Podaru, Facultatea de Drept – Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca; Conf. univ. dr. Monica Amalia Rațiu, Facultatea de Drept – Universitatea din București.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News