Video&Foto Noaptea fețelor lungi la PSD. Baronii își ascut cuțitele, Dăncilă are zilele numărate la șefia partidului
Partidul Social Democrat și candidatul său au obținut, procentual, cel mai prost rezultat din istorie la alegerile prezidențiale. Rezultatul îi lovește serios pe social democrați care sperau măcar la un procent care să înceapă cu cifra 4, pentru că la victorie nu spera nimeni. Ora 21 a găsit-o pe Viorica Dăncilă îmbrăcată în negru, fără broșa „inima românescă”, însă cu convingerea că va rămâne președintele PSD. „Nu demisionez”, a spus Dăncilă imediat după anunțarea rezultatului, însă în PSD se ascut deja cuțitele.
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
Dezvăluiri privind retragerea lui Ciolacu de la negocieri. Surse: Tensiuni PSD-PNL privind unele măsuri de austeritate
Nicușor Dan spune că l-a surprins „ieșirea emoțională” a lui Ciolacu
Marcel Ciolacu nu ar mai dori să fie premier. Președintele PSD și Sorin Grindeanu se luptă pentru șefia Camerei Deputaților (surse)
Iohannis spune că alegerile prezidențiale ar trebui organizate „destul de repede”
USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi
Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR
Viorica Dăncilă a declarat că nu demisionează
Care a fost atmosfera la sediul PSD
Pe parcursul zilei, liderii PSD au stat închiși în birou, cu Viorica Dăncilă, și pe măsură ce orele treceau, rezultatul era deja previzibil. În jurul orei 19, la sediul din Kiseleff a fost adus un grup de susținători, cu steaguri albe, semnul capitulării, dar care strigau din tot sufletul „Viorica Dăncilă”, „PSD” și „Jos securiștii”. Susținătorii n-au fost băgați în seamă de niciun lider, Viorica Dăncilă nu și-a făcut apariția să le mulțumească și la scurt timp după anunțarea rezultatului au plecat înghețați și dezamăgiți. Câțiva mai norocoși au reușit să își facă loc, la căldură, în sediul PSD și să comenteze eșecul candidatului:„Urmează noaptea cuțitelor lungi”, spuneau unii, mai în glumă, mai în serios.
Susținătorii Vioricăi Dăncilă pleacă dezamăgiți și înghețați
Dezastrul obținut de partid în turul al doilea s-a văzut pe fețele liderilor care plecau și ei, rând pe rând, de la sediul din Kiseleff. Doliul afișat prin ținută de Viorica Dăncilă a fost preluat rapid și de alți PSD-iști. Senatrul PSD, Liviu Pop, și-a pus o imagine neagră, în semn de doliu, la poza de profil de pe Facebook.
În sediul de Kiseleff, pe parcursul zilei și-au făcut apariția fiul Vioricăi Dăncilă, fiul cel mare al fostului premier Adrian Năstase, dar și personaje politice controversate precum Aurelian Pavelescu, liderul contestat al PNȚCD și fostul vicepremier Gabriel Oprea, pe care l-a adus în sediu Codrin Ștefănescu. Surse din partid susțin că în ultima perioadă Ștefănescu vrea să îl readucă aproape de PSD atât pe Gabriel Oprea, cât și pe Marian Vanghelie, văzut și el în ultimele zile în Kiseleff.
Aurelian Pavelescu, la sediul PSD din Kiseleff
Atmosfera de înmormântare nu a fost detensionată nici măcar de Petre Daea, care a adus salam, brânză și roșii pentru PSD-iști. Daea a explicat, simplu, și rezultatul votului: „E un rezultat al celor care s-au prezentat la vot”.
Ce urmează în PSD. Baronii își ascut cuțitele
Viorica Dăncilă i-a amenințat pe baronii care nu au obținut 50%+1 că vor plăti cu funcția, însă cea care ar putea să-și piardă capul ar putea fi chiar ea. Surse din partid susțin că în zilele următoare va fi făcută o analiză a rezultatului și mai apoi vor fi luate decizii. Viorica Dăncilă va încerca să mizeze în fața baronilor pe numărul de voturi pe care l-a obținut, cu care s-a lăudat și în conferința de presă de la ora 21. Cele peste 3 milioane de voturi ar fi egale cu cele obținute de partid în 2016, când PSD avea 46%. Problema ar fi fost doar prezența. Este argumentul pe care Dăncilă îl va folosi în fața baronilor din PSD.
Rezultatul de duminică poate fi începutul sfârșitului pentru Viorica Dăncilă. În partid deja se vorbește despre cine ar putea să îi ia locul. În cărți sunt mai multe nume printre care Eugen Teodorovici, Marcel Ciolacu sau Gabriela Firea. Dacă Dăncilă nu își dă demisia, doar Congresul o poate înlocui din funcție. Duminică seara, Gabriela Firea a avut mesjase de pace, însă momentul în care Dăncilă își pierde toată influență era așteptat de mai mulți lideri ai partidului. „Cred că este momentul întrebărilor și răspunsurilor și mai puțin cel al decapitărilor”, a declarat Gabriela Firea, duminică seara, la România TV.
Marcel Ciolacu este vehiculat, de asemenea, ca o variantă în PSD, în cazul în care Dăncilă face un pas în spate. Ciolacu ar putea fi soluția taberei Stănescu-Firea. Surse din partid însă susțin că în acest moment nu ia în calcul șefia PSD. În același timp, și președintele executiv, Eugen Teodorovici și-ar dori să fie președintele social democraților, însă trebuie să își găsească aliați printre baronii care ar putea să o forțeze pe Dăncilă să demisioneze.
Deja în PSD apar vocile critice. Niculae Bădălău, cunoscut pentru pozițiile sale în momente cheie, vorbește despre „decizii radicale”. „De doi, trei ani, peticim lucrurile și nu luăm decizii radicale. Și lucrul astă ne-a costat pe toți. A venit timpul unei analize serioase”, a spus Niculae Bădălău, la Antena3.
Un lucru este cert, după eșecul de la alegerile prezidențiale, în PSD începe lupta pentru putere. Râmâne de văzut dacă Viorica Dăncilă va reuși să își păstreze scaunul după ce a pierdut șefia Guvernului și turul doi cu un rezultat aproape rușinos.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News