Live

Nicușor Dan: Uniunea Forțelor Locale e un partid făcut de niște prieteni. Am discutat cu Cioloș o fuziune

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos/Ilona Andrei

Candidatul independent, susținut de USR București pentru Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a explicat marți informația că și-ar fi făcut un partid politic precizând că partidul Uniunea Forțelor Locale este constituit de trei persoane apropiate care i-au spus că poate folosi partidul, dacă are nevoie. Dan susține că a discutat cu președintele PLUS, Dacian Cioloș, o eventuală fuziune a Alianței USR-PLUS cu UFL.

„Informația apărută astăzi nu are de-a face cu situația politică pe care o știm cu toții. Sunt un candidat independent la Primăria Capitalei care cere sprijinul partidelor de opoziție pentru susținerea candidaturii sale și care a obtinut deja sprijinul USR-ului.

Uniunea Fortelor Locale (UFL) este un partid politic constituit în urmă cu un an de trei persoane care îmi sunt apropiate și care s-au arătat dispuse să colaboram în ipoteza în care acest vehicul politic îmi este necesar”, se arată într-un comunicat transmis de Nicușor Dan. 

Candidatul independent la primăria Capitalei susține că a avut o discuție, săptămâna trecută, cu Dacian Cioloș despre soluțiile tehnice prin care numele lui ar putea apărea pe buletinul de vot în dreptul Alianței USR-PLUS.

„Dacian Cioloș și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu o eventuală susținerea a mea pentru că, fiind candidat independent, pe buletinul de vot nu apar în dreptul Alianței USR-PLUS și astfel nu „trag” lista de consilieri ai celor două partide. I-am explicat că există acest partid, UFL, în care mă pot înscrie și care poate fuziona cu Alianța USR-PLUS, astfel încât, fără a fi membru USR sau PLUS, numele meu să apară pe buletinul de vot în dreptul Alianței”, a explicat Nicușor Dan pentru Digi24.ro.

„În concluzie, vorbim de o soluție tehnică la o problemă tehnică”, a mai precizat Nicușor Dan.

Uniunea Forțelor Locale a fost înființat în urmă cu un an de Nicoleta Teodorescu, Elena Victorița Enescu și Alina Dimache.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Ce a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie

Nicuşor Dan: Statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie

Partenerii noștri