Live

Nicușor Dan: Cred că Piedone se va retrage. El cu Firea își împart voturile. Lupta mea va fi cu candidatul PSD

Data actualizării: Data publicării:
Nicușor Dan a spus luni seara, la Digi24, că lupta la alegerile locale se va da între el și candidatul PSD. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Nicușor Dan a spus luni seara, la Digi24, că lupta la alegerile locale se va da între el și candidatul PSD, respectiv între candidatul dreptei și cel al social-democraților. Actualul primar general este de părere că Piedone se va retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. 

Nicușor Dan: PSD și PNL nu au electorate foarte compatibile. Adică votanții PNL nu votează un candidat PSD, iar votanții PSD nu votează un candidat PNL.

Acum, ca și în 2020, 2016, o să avem o luptă între dreapta și PSD.

Avem alegeri într-un singur tur, ați văzut sondajul pe care l-am publicat, intenția pentru mine este 39%, pentru PSD este la 30-32%. Asta înseamnă că asta o să fie o luptă între mine și candidatul PSD.

Eu nu iau foarte în serios candidatura domnului Piedone. Aștept candidatul PSD și asta va fi lupta. Asta este predicația mea pentru alegeri.

PSD e PSD. Gabriela Firea a avut un consiliu local care i-a votat proiectele, Sorin Oprescu de asemenea. Invit oamenii să vadă ce am făcut noi în 3 ani cu această coaliție, cu PNL cu tot, și ce a făcut PSD-ul în 12 ani.

Eu am comandat un sondaj și l-am publicat nu ca să-i fac un cadou lui Piedone, ci ca să arăt susținătorilor mei că suntem la 39%, acum două săptămâni eram la 36%, acum o lună și jumătate eram la 32%, deci am vrut să arăt susținătorilor mei că avem o șansă reală să câștigăm.

În condițiile în care este și Cristian Popescu Piedone și Gabriela Firea, ei își împart voturile și atunci eu sunt mult față.

Eu am spus dintotdeauna că o să am o luptă cu candidatul PSD-ului. Acum, decizia din seara asta confirmă că și la nivelul național al celor două partide s-a constatat că votanții de dreapta nu merg către candidatul PSD, și atunci ne întoarcem la lupta între dreapta și PSD.

Avem alegeri într-un singur tur, cu vot util, oamenii nu dau voturi candidaților de pe locul 3, 4. Sper ca oamenii să înțeleagă că trebuie să voteze candidatul cel mai bine plasat pe dreapta, ca să nu iasă PSD-ul.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Partenerii noștri