Exclusiv Nicuşor Dan anunță că Piaţa Unirii va intra într-o reabilitare totală. „Este o necesitate”
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, duminică, în cadrul emisiunii „În fața ta”, de la Digi24, că Piaţa Unirii va intra într-o reabilitare totală și că vor fi realizate mai multe lucrări, inclusiv consolidarea planşeului.
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Nicușor Dan spune că l-a surprins „ieșirea emoțională” a lui Ciolacu
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Accident grav pe un șantier din Capitală. O placă de beton a căzut peste un utilaj în care ar fi o persoană
Cum a decis Nicușor Dan să intre în cursa pentru Cotroceni
Primele reacții din PSD și PNL după ce Nicușor Dan a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale
Romașcanu, PSD, după anunțul primarului Capitalei: Avem doar la USR doi candidați
Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, despre candidatura lui Nicușor Dan „Nu a cerut sprijinul și nu i s-a oferit”
Nicușor Dan candidează la alegerile prezidențiale din 2025
„Piaţa Unirii va intra într-o reabilitare totală şi care este făcută de Primăria Sectorului 4. Primăria Sectorului 4 a făcut şi o expertiză, dar trebuie să avem un dialog pentru că ei trebuie să facă dedesubt, şi-au asumat, Consiliul General, la fel, le-a dat să facă”, a spus Nicuşor Dan.
Întrebat când va începe această lucrare, el a spus: „Nu mai devreme de un an. Trebuie să facem deasupra”.
Nicuşor Dan a explicat că reabilitarea Pieței Unirii este o necesitate. „Evident că se va lucra la trotuare. În momentul ăsta lucrurile sunt absolut deschise. Acolo sunt trei lucruri. Este necesitatea de a consolida planşeul. Şi acolo există două soluţii, teoretic şi practic, asta ne vor spune inginerii când vor finaliza studiul de fezabilitate şi expertiza. O soluţie este să spargi tot pe lângă traseul Dâmboviţei să spargi tot şi va fi un şantier deschis. Şi există o posibilitate şi teoretic şi practic ca această consolidare să se facă de sus în jos şi să nu se afecteze suprafaţa”, a completat primarul Nicuşor Dan.
Primarul a precizat că în acea zonă este nevoie ca şi Apele Române să aibă propriul proiect.
„În al doilea rând, acolo există o gâtuire şi de asta este absolut esenţial ca la discuţii să fie Apele Române, care se ocupă de cursul Dâmboviţei. Acolo este o gâtuire dată de numeroasele intervenţii din Piaţa Unirii şi există nişte normative pentru cursuri de apă în ipoteza unor inundaţii, deci Apele Române trebuie să aibă propriul lor proiect pentru scurgerea apei prin Piaţa Unirii. Pe de altă parte, avem un studiu de fezabilitate pentru prelungirea liniilor de tramvai, cele care ajung la Sfântul Gheorghe şi cele care ajung la Mitropolie astfel încât să facem....”, a mai transmis primarul Capitalei.
Întrebat dacă tramvaiul va trece prin Piaţa Unirii, Nicușor Dan a spus: „O să ne spună un studiu de fezabilitate, aşa cum intuiesc eu, fără să am competenţe, cea mai bună soluţie, acolo este un dreptunghi, să meargă pe cele două laturi ale dreptunghiului unde şi este în momentul de faţă bandă pentru autobuz”.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News