Live

Nicușor Dan: Am închis 14 din cele 16 companii municipale. 2.700 de angajați ar urma să fie disponibilizați

Data actualizării: Data publicării:
Primarul general Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Edilul Nicușor Dan a susținut marți o conferință de presă în care a prezentat un bilanț al primelor zece luni de mandat în fruntea Primăriei Capitalei. Printre cele mai importante acțiuni puse la punct de către primar este cea legată de închiderea companiilor municipale. Până în prezent au fost închise 14 din cele 16 companii create de fosta administrație, urmând a fi disponibilizați 2.700 de angajați, spune Nicușor Dan.

Primarul general a reamintit despre cheltuielile „exagerate pe care aceste companii municipale le-au produs în bugetul orașului”: „E un prejudiciu de sute de milioane de euro. Vă aduc aminte doar că în urma unui control al Ministerului Finanțelor am sesizat DNA-ul pentru gravele prejudicii și abuzuri de la Compania de Cimitire, unde s-au eludat proceduri de achiziție publică, unde s-au cumpărat cu sume mult peste prețul pieței mai multe bunuri”.

Potrivit edilului, companiile municipale au produs un prejudiciu de sute de milioane de euro, în condiţiile în care cheltuielile salariale ale acestora totalizau 150 de milioane de lei anual.

Din cele 16 companii municipale înființate de fosta administrație, au mai rămas de închis doar companiile de parcuri și protecție civilă, a spus Nicușor Dan, adăugând că acestea vor fi și ele desființate „curând”.

Nicușor Dan a anunțat că sunt alte 4 companii care vor fi menținute provizoriu „pentru că asigură niște servicii pe care la un moment dat o să le trecem în structura municipalității”. Este vorba de iluminatul public, de întreținerea semafoarelor, de activitatea de dezinfecție, dezinsecție, deratizare și de compania imobiliară care are în administrare blocul social din Ghencea.

Companiile municipale care vor rămâne sunt STB, Trustul de Clădiri Metropolitane, Energetica Servicii şi Termoenergetica.

Potrivit primarului, multe dintre aceste companii au utilaje importante cumpărate din bani publici și se dorește ca acestea să revină în spațiul public.

El a precizat că închiderea companiilor municipale nu a fost „o simplă operațiune administrativă, au fost dificultăți tehnice serioase”.

Nicușor Dan: Am preluat o primărie în faliment

Potrivit lui Nicușor Dan, în momentul în care a preluat conducerea Primăriei Capitalei aceasta se afla "în faliment, în sensul cel mai propriu al cuvântului".

El a adăugat că în aceste luni au existat mai multe pericole care au fost depăşite, cu costul "a sute de ore de muncă", menţionând în acest sens inclusiv riscul ca Euro 2020 să nu fie organizat.

Nicuşor Dan a precizat că, în momentul în care şi-a preluat mandatul, Primăria Capitalei avea în cont trei milioane de lei şi datorii de trei miliarde de lei.

"Primăria era într-un faliment pe care nu îl declarase", a spus el.

Potrivit edilului, în acest moment PMB are o situaţie financiară stabilă, având în vedere că nu are conturile blocate, au fost deblocate investiţiile, iar instituţia este credibilă pe piaţă.

Nicuşor Dan a mai precizat că au fost restructurate cheltuielile Primăriei, astfel încât sumele la capitolul bunuri şi servicii au fost diminuate cu peste 200 de milioane de lei în primele şapte luni ale acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Par din filmele SF”: au apărut imaginile cu cele 15 ”OZN-uri”! Recordul, spulberat: peste un trilion de euro

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Toni Greblă și Nicușor Dan, neînțelegeri privind referendumul din București. Unul acuză difuncționalități, altul - birocrație

Atac direct al lui Nicușor Dan la adresa Avocatului Poporului: „Apără mafia imobiliară”

Klaus Iohannis a promulgat legea pentru organizarea referendumului lui Nicuşor Dan în aceleaşi secții cu alegerile prezidențiale

„Cel mai mare şi mai spectaculos”. Nicușor Dan a anunțat când se deschide Târgul de Crăciun din Piața Constituției

Partenerii noștri