Nicolae Ciucă explică de ce nu a participat la dezbaterea organizată de Digi24. „Nu ar fi corect față de ceilalți candidați”
Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, a explicat de ce nu a participat la dezbaterea cu prezidenţiabili organizată, luni de Digi24, și a spus că întâlnirea de la Viena cu cancelarul austriac Karl Nehammer era stabilită de mai mult timp. „Voi participa la orice fel de dezbatere”, a mai asigurat liderul liberalilor.
„Îmi cer scuze, aţi văzut că de fiecare dată nu am avut probleme să particip la dezbateri. A fost o întâlnire stabilită de dinainte”, a explicat, luni seară, Nicolae Ciucă absenţa de la dezbaterea organizată de Digi24, răspunzând unei întrebări într-o conferință de presă susținută pe Aeroportul Otopeni, la revenirea în România.
Nicolae Ciucă a revenit din Austria, unde s-a întâlnit cu cancelarul Karl Nehammer.
El a subliniat că „e foarte important să avem o înţelegere” cu privire la aderarea la Spaţiul Schengen.
Ciucă a mai precizat că „nu ar fi corect faţă de ceilalţi candidaţi” să intre în dezbatere după începerea acesteia, însă a oferit asigurări că va participa, pe viitor, la astfel de dezbateri.
„Voi participa la orice fel de dezbatere”, a mai subliniat liderul liberalilor.
Editor : Ana Petrescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News