Live

Nicolae Ciucă, după ce drone rusești au căzut pe teritoriul României: Armata noastră monitorizează toate amenințările posibile

Data actualizării: Data publicării:
Nicolae Ciucă, președintele PNL. Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a scris miercuri, pe Facebook, despre dronele rusești căzute pe teritoriul României, că țara noastră este în siguranţă şi că nu ne bombardează nimeni. „Experţii noştri militari monitorizează situaţia şi fac totul pentru a păstra siguranţa românilor”, a transmis acesta. 

„Când discutăm despre orice fel de ameninţare la adresa securităţii noastre, cel mai important lucru pe care îl putem face este să tratăm situaţia cu calm. Ştiu că orice ştire despre căderea unor drone pe teritoriul României poate provoca nelinişte şi reacţii pripite. Dar, fără o evaluare adecvată a situaţiei şi fără cunoaşterea contextului geopolitic şi militar, orice declaraţii incisive din partea liderilor politici ar face mai mult rău decât bine. Nu ne bombardează nimeni. Singurele obiecte care pot ajunge pe pământul nostru sunt doar resturi de echipamente, care au fost deja distruse. Experţii noştri militari monitorizează situaţia şi fac totul pentru a păstra siguranţa românilor”, a scris, joi, Nicolae Ciucă pe Facebook.

El precizează că România nu poate doborî rachete sau drone din spaţiul aerian ucrainean, deoarece este ilegal.

„Nu putem doborî rachete sau drone din spaţiul aerian ucrainean, indiferent cât de aproape de România ar zbura ele. Aşa ceva este ilegal. Dacă ne uităm în spaţiu nostru aerian, vedem că nu avem în ce să tragem. Pentru a schimba această stare de fapt, România ar trebui să negocieze cu conducerea NATO şi cu Ucraina condiţii de utilizare a sistemelor noastre de apărare aeriană în spaţiul aerian ucrainean. Punerea în practică a unui asemenea plan ar implica foarte multe demersuri”, a mai scris Ciucă.

Preşedintele Senatului subliniază că România este în siguranţă.

„Suntem în continuă comunicare şi coordonare cu aliaţii, mai ales cu ţările din Flancul Estic al NATO. Armata noastră monitorizează toate ameninţările posibile. În timp ce alţii îşi folosesc energia şi timpul pentru a inventa şi a arunca acuzaţii false pe reţelele de socializare, militarii noştri lucrează în mod profesionist şi fără să facă agitaţie pe internet. Să le fim recunoscători”, conchide Nicolae Ciucă.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Guvernul aprobă un memorandum pentru lansarea proiectului „Drona Românească”. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Fenechiu spune că PNL nu l-a plătit pe Dani Mocanu pentru melodia despre Ciucă. Reacția manelistului

Partenerii noștri