Live

Nicolae Ciucă: Am rugat specialiştii PNL să caute o soluţie legală, constituţională pentru comasarea alegerilor

Data publicării:
Nicolae Ciucă, președintele PNL. Foto: Sabin Cîrstoveanu/ Inquam Photos

Premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, a declarat că le-a cerut specialiştilor din partid să găsească soluţii pentru comasarea alegerilor de anul viitor, urmând ca variantele propuse să fie discutate, dacă acestea respectă constituția, informează Agerpres.

"Este o discuţie în momentul de faţă. Am discutat la nivelul coaliţiei, am discutat la nivelul PNL chiar în ultima şedinţă a Biroului Politic Naţional despre acest subiect. În acest moment, fiind vorba despre o analiză, am rugat specialiştii din partid să caute soluţii şi desigur, să venim cu o abordare legală, constituţională, nu de altă natură. Dacă va exista, atunci o vom discuta. Dacă nu va exista, nu o vom discuta", a declarat Nicolae Ciucă.

Premierul a precizat că există trei posibile scenarii de comasare a alegerilor care sunt luate în calcul.

"Sunt trei rânduri de alegeri, doar trei pot fi discutate într-o asemenea permutare, ca atare nu există acum altă soluţie decât una dintre cele trei. Urmează să discutăm, să vedem ce ne spun specialiştii pe domenii din fiecare partid", a evidenţiat liderul PNL.

Premierul Nicolae Ciucă a fost prezent luni, la Focşani, alături de ministrul de Interne, Lucian Bode, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, la ceremonia prilejuită de împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 282 Blindate "Unirea Principatelor".

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lukașenko amenință cu închiderea completă a internetului în Belarus „ca să nu se ajungă la un război mai rău ca în Ucraina”

Reuters scrie despre alegerile prezidențiale din România, care „au loc pe fondul preocupărilor pentru costul vieţii”

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Partenerii noștri