Live

Nehammer vine la București. Rareș Bogdan vrea negocieri pentru Schengen: Să nu vină doar cu ideea de a-l înjura

Data actualizării: Data publicării:
Karl Nehammer. Foto: Profimedia Images

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a anunțat sâmbătă că se negociază în continuare pentru intrarea României în Schengen şi cu graniţele terestre. Europarlamentarul speră la un anunţ în acest sens în perioada 6-7 martie, când liderii europeni se vor afla la Bucureşti pentru Congresul Partidului Popular European. Unul dintre liderii care vor fi în capitala României va fi cancelarul austriac Karl Nehammer, a anunțat europarlamentarul PNL la Digi24.

Rareş Bogdan a declarat la Digi24 că liderul PNL Nicolae Ciucă va avea discuții cu liderii europeni care vor veni la București la Congresul PPE, printre care se află și cancelarul Austriei Karl Nehammer, iar la unele discuții va participa și el.

„Cu siguranță va aborda și chestiunea Schengen”, a spus europarlamentarul. „Cu siguranță președintele Ciucă va furniza cifrele prezentate de ministrul de Interne Cătălin Predoiu, cifre care au fost prezentate pentru prima dată la Viena și sunt aceleași, corecte, de către Lucian Bode, fostul ministru de Externe. Situația actuală pe rutele din Balcanii de sud, și nu pe granița cu România-Serbia. Inclusiv în rândul imigranților care au ajuns pe teritoriul austriac cifrele au scăzut foarte mult, iar de pe teritoriul României sunt mai puțin de 0,8%, iar pe returnare au fost undeva la 170 de persoane”, a spus Rareș Bogdan la Digi24.

„Pentru PNL este un eveniment extrem de important”, a mai spus europarlamentarul PNL.

”Sigur că mi-ar place foarte mult ca, în momentul când veţi face emisiuni, probabil, cu toţi cei 13 şefi de stat şi de guvern care vin la Bucureşti între 6 şi 8 (…) să putem să avem şi un anunţ excepţional. Nu ştiu dacă se va reuşi acest lucru. Nu ascund că lucrăm la asta, încercăm să obţinem o negociere, că, dacă tot vine Karl Nehammer şi îl vedem la faţă, măcar să vină şi cu un anunţ, să nu vină doar cu ideea de a-l înjura”, a spus prim-vicepreşedintele PNL, într-o altă declarație la un post TV, conform News.ro.

Rareş Bogdan continua că creadă că intrarea definitivă în Schengen se poate obţine în acest an: ”Da, da, poate fi 2024 cu un anunţ prietenos făcut de liderii partidului de guvernământ din Austria, chiar la congresul de la Bucureşti (…) Nu vreau să creez aşteptare”.

Siegfried Mureşan crede că o decizie finală ar putea avea loc la sfârșitul anului

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan a explicat că 12 milioane de români au folosit, numai anul trecut, zboruri spre şi dinspre Spaţiul Schengen. El a afirmat că speră ca România să obţină cât de curând aderarea deplină la Schengen, dar a admis că discuţiile pe acest subiect vor avea loc în a doua parte a acestui an, mai transmite News.ro.

„Probabil că o decizie de implementat şi finală ar fi spre finalul anului. În Austria au loc alegeri parlamentare în luna septembrie, cel mai probabil. Noi cred că trebuie imediat după 31 martie să ne adunăm argumentele şi după alegerile europarlamentare să începem discuţiile. Ce va fi important este ca în luna iunie-iulie, când se formează Comisia Europeană, când se face programul Uniunii Europene pe următorii 5 ani, pe baza a ceea ce adoptăm noi acum la Bucureşti, să insistăm ca aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen să devină un obiectiv al noii Comisiei Europene la început de mandat”, a declarat Mureşan.

Întrebat dacă Nehammer, principalul oponent al intrării României în Schegen, mai are şanse să rămână cancelar al Austriei, Mureşan a explicat că în sondaje, partidul acestuia se află pe locul al treilea.

”Cred că are şanse mici, aproape nu le are, şanse mici, aproape nule. Partidul domniei sale este pe locul trei în sondaje, la multe procente după partidul anti-european, chiar şi după Partidul Socialist. A avut probleme şi de integritate, şi cu corupţia, dacă nu mă înşel. Predecesorul său, fostul său şef, cancelarul anterior al Austriei, a fost condamnat în urmă cu câteva zile la opt luni de închisoare cu suspendare. Că a minţit inclusiv într-o comisie parlamentară de anchetă. Deci cred că au nişte probleme semnificative politice interne. Practic e pe locul trei în sondaje. Cred că şansele lui de a rămâne cancelar sunt aproape nule”, a spus Mureşan.

Congresul Partidului Popular European are loc la Bucureşti, în perioada 6-7 martie.

Congresul PPE va reuni peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care se vor număra preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide din partea PPE, dar şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a popularilor europeni.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Declarație comună: România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen. Controalele la granițele terestre vor mai fi menținute încă 6 luni

Noi semnale pozitive din Austria privind aderarea României la Schengen, după reuniunea de la Budapesta. Când va fi votul decisiv

Austria dă semne că va debloca aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen

Karl Nehammer anunță începerea negocierilor pentru coaliția de guvernare. Ce plan are cancelarul austriac

Partenerii noștri