Live

Motivul înlăturării lui Rareș Bogdan din fruntea PNL: ar fi cerut retragerea PNL din toate alianțele locale cu PSD

Alina Manolache Data publicării:
Rareș Bogdan și Ludovic Orban. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Scandalul dintre liderul PNL şi europarlamentarul liberal Rareş Bogdan este departe de a se stinge. Şeful PNL l-ar fi înlăturat pe acesta din urmă din calculele pentru şefia PNL Bucureşti, dar motivele ar putea fi mai multe decât cele invocate oficial, spun surse din PNL.

Astfel, Rareş Bogdan ar fi plusat la capitolul condiţii puse ca să preia şefia PNL Bucureşti. Ar fi cerut ca toţi liberalii care sunt în consilii de administraţie să demisioneze şi să înceapă o opoziţie feroce faţă de PSD, inclusiv în consiliile locale. Modelul ar fi cel al USR care nu se aliază cu PSD în consiliile locale sau în cel municipal niciodată. Susţinătorii lui Rareş Bogdan sugerează că aceste solicitări ar fi fost considerate inacceptabile de către liderii PNL.

De subliniat că la PNL Bucureşti se face curăţenie tocmai pentru că unii dintre şefii de sectoare au fost acuzaţi că sunt nostalgici ai USL, colaborează bine cu PSD şi chiar ar fi făcut blat cu social-democraţii.

Odată ce informaţiile privind înlăturarea lui Bogdan din calculele pentru Bucureşti au prins contur, au apărut şi susţinătorii la vedere. Deputatul PNL Florin Roman a postat pe Facebook un mesaj cu subînţeles.

Când ai un singur "Number One" și tu vrei sa joci finala cu rezervele, asta înseamnă ca mergi la victorie? Prietenii știu de ce!

Contrele dintre Ludovic Orban şi Rareş Bogdan sunt de notorietate. Europarlamentarul s-a plâns, la România TV, că nu a fost invitat în delegaţia care a mers la Cotroceni pentru a semna pactul preşedintelui.

„Nu am fost la Cotroceni. Nu am fost, pentru că nu am fost invitat de liderul partidului. Au fost alţii acolo. Nu ştiu dacă mă place sau nu, a considerat că trebuie să fie alţii acolo. Eu am fost bun în campanie, asta e. Eu îmi ştiu locul. Eu şi Robert Sighiartău şi Alina Gorghiu am lipsit, au fost oameni foarte buni la Cotroceni".

Bogdan a fost pe poziţii diferite faţă de liderul PNL şi în legătură cu declaraţia privind eliminarea scutirii de impozit pe venit pentru cei care lucrează în industria IT. Rareş Bogdan a spus că PNL nu va tăia niciodată facilităţile pentru mediul de afaceri.

Ludovic Orban nu a recunoscut niciun moment tensiunile dintre cei doi, ba chiar, a declarat că sunt prieteni şi că s-au lămurit nemulţumirile legate de participarea delegaţiei la Palatul Cotroceni.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Campanie a PNL împotriva Elenei Lasconi: Reclame plătite de o firmă a unui liberal care a dat lovitura în anul electoral 2024

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Analiza lui Băsescu despre prezidențiabili: Ciolacu, „un unsuros”. Geoană, „un balon umflat”, Ciucă, „un laș”. Ce spune despre ceilalți

Partenerii noștri