Moțiunea de cenzură. Ludovic Orban îi răspunde lui Kelemen Hunor: „Atât am putut”
Președintele PNL, Ludovic Orban, a spus la Digi24 că parlamentari din coaliția de guvernare care au promis că votează moțiunea de cenzură „nu au avut curaj” să se ridice din bănci. Este explicația sa pentru cele 200 de voturi pe care le-a primit moțiunea, mai puține decât cele pe care conta opoziția. Orban i-a răspuns și președintelui UDMR, Kelemen Hunor, care declara, după votul din plen, că „atât poate Orban să negocieze, atât a putut”.
„Noi, PNL, am tratat cu maximă seriozitate această moțiune, am obținut cel mai mare scor și am fi obținut un scor și mai mare în primul rând dacă era o prezență mai mare, pentru că au fost absenți. Nu noi, PNL, dar au fost absenți, inclusiv dintre independenții care erau apropiați de noi, plus alți parlamentari cu care am discutat individual și care și-au exprimat intenția de a participa la vot, dar nu au avut curaj să iasă la vot. Pentru că PSD și ALDE au luat decizia să-i țină în bănci, i-au amenințat cu excluderea”, a spus Ludovic Orban.
Ciucă, despre retragerea lui Orban din cursa pentru Cotroceni: Mie îmi pare foarte rău
Momentul în care Ludovic Orban își anunță retragerea din cursa pentru Cotroceni
Kelemen: Nu e vorba de România când candidează Iohannis la NATO. Rutte e cel mai cinic politician din Europa
Kelemen Hunor e optimist
Kelemen, despre Șoșoacă și Simion: Sunt oameni periculoși
Kelemen Hunor, despre pregătirea oamenilor pentru război
Kelemen: De ce nu rămân banii de la marile companii în Harghita sau Bihor?
Orban, întrebat cine a condus de fapt PNL în mandatul său: „Eu, cu anumite contribuții”
Kelemen: Comasarea alegerilor nu se poate face, trebuie să inventezi o criză mare
„Au fost și niște pertractări ciudate, de exemplu la ALDE, au mai primit niște secretari de stat, mai ales pentru reprezentanți din niște județe unde erau semne de întrebare. După europarlamentare, baza partidului a cerut ieșirea de la guvernare, pentru că ei dacă rămân la guvernare, legați cu lanțul de PSD, vor dispărea de pe scena politică”, a continuat el.
Ludovic Orban a spus că miza pe 208-210 voturi. În urne s-au regăsit 210 voturi, dar doar 200 au fost în favoarea moțiunii.
„Avem evidența parlamentarilor care nu au votat la vedere, din parlamentarii opoziției, dar nu am mai vrut să fac niciun fel de critică... noi îi considerăm parteneri pe cei cu care am pornit la această moțiune de cenzură și ne dorim ca ei să rămână partenerii noștri și în continuare”, a mai spus Ludovic Orban.
El a comentat și declarația președintelui UDMR, Kelemen Hunor, care a spus: „Atât poate Orban să negocieze, atât a putut”.
„Atât am putut, dar a venit UDMR la prima moțiune de cenzură. Și au venit la prima moțiune pentru că într-un fel e corectă atitudinea lor, foarte mulți cetățeni de etnie maghiară le-au spus: nu mai stați lângă PSD. Iar poziționarea lor mi s-a părut corectă în raport cu electoratul lor”, a spus Ludovic Orban.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News