Live

Mircea Geoană, mesaj de Ziua Unirii Principatelor: Avem datoria să dăm urmaşilor noştri o ţară puternică, o ţară respectată

Data publicării:
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO. FOTO: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a transmis un mesaj de Ziua Unirii Principatelor Române, în care spune că „avem datoria să dăm urmaşilor noştri o ţară puternică, o ţară respectată şi influentă”.

„Sărbătorim 24 Ianuarie, o zi atât de importantă în istoria naţiunii noastre. Momente complicate au trăit şi atunci, după Războiul Crimeei, liderii paşoptişti, Alexandru Ioan Cuza, pe care continui să îl consider unul dintre cei mai importanţi lideri ai naţiunii noastre.

În aceste vremuri extrem de complicate, pe care le trăim în prezent, lecţia lui Alexandru Ioan Cuza trebuie să ne ghideze pe toţi. Pentru că doar prin curaj, doar prin ambiţie, doar prin patriotism poţi să răzbeşti şi poţi să duci proiectul naţional şi România mai departe”, a spus Mircea Geoană, într-un mesaj transmis pe pagina de Facebook.

El a afirmat că datorăm înaintaşilor noştri să lăsăm mai departe „o ţară mare, influentă în Europa”, potrivit Agerpres.

„Este o zi pe care o datorăm înaintaşilor noştri şi avem şi noi datoria să dăm urmaşilor noştri o ţară puternică, o ţară respectată, o ţară influentă, pentru că acesta este destinul nostru: o ţară mare, influentă în Europa”, a mai spus Mircea Geoană.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum s-ar putea încheia războiul din Ucraina în 2025. Analiză BBC: Ce variante are Zelenski

Documente militare secrete dezvăluie sute de ținte pe care Rusia plănuiește să le distrugă în caz de război cu Japonia și Coreea de Sud

Centrul de putere al Europei se schimbă. Cum ar putea arăta următoarea ordine mondială (Politico)

Zaharova acuză autoritățile de la Chișinău că vor să integreze R. Moldova în România, ca să ajungă în NATO: Ar duce la consecințe grave

Partenerii noștri