Live

Ministrul Transporturilor a semnat finanțarea pentru modernizarea Aeroportului „Transilvania” din Târgu Mureș

Data actualizării: Data publicării:
Aeroportul „Transilvania" din Târgu Mureș va fi modernizat cu o finanțare de 149 de milioane de lei de la Ministerul Transporturilor. Foto: Aeroportul Transilvania/ Facebook

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a semnat, marți, două contracte de finanțare pentru modernizarea Aeroportului “Transilvania” Târgu Mureș, în valoare totală de 149 de milioane de lei.

„Am semnat astăzi două contracte de finanțare pentru modernizarea Aeroportului «Transilvania» Târgu Mureș, în valoare totală de 149 de milioane de lei.

Prin finanțarea asigurată de Ministerul Transporturilor, Aeroportul din Târgu Mureș își va putea crește capacitatea și va îmbunătăți condițiile oferite pasagerilor.

Sumele alocate vor fi folosite pentru:

-Extinderea platformei de parcare aeronave până la suprafața de 8000 mp.

-Extinderea terminalului de pasageri până la suprafața de 9.397 mp.

-Majorarea capacității de procesarea unui număr mare de pasageri pe fluxurile de plecări/sosiri interne și internaționale.

-Achiziționarea unui Echipament de Securitate Aeroportuară (SESA) modern și performant

-Construirea unei Remize PSI și dotarea corespunzătoare a acesteia.

-Maximizarea gradului de confort al pasagerilor în contextul siguranței și securității aeroportuare.

Obiectivul este inclus în Master Planul General de Transport și trebuie finalizat până în luna decembrie 2023”, arată un mesaj al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe Facebook.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Grindeanu, despre revenirea PSD la negocieri: „Întrebaţi-l pe cel care a anunţat că se retrage. Tot el o să vă dea declaraţii”

Marcel Ciolacu nu ar mai dori să fie premier. Președintele PSD și Sorin Grindeanu se luptă pentru șefia Camerei Deputaților (surse)

Vești bune pentru șoferi. Se deschide circulația pe 16 kilometri din tronsonul Curtea de Argeş - Piteşti al autostrăzii A1

Partenerii noștri