Live

Ministrul Comunicațiilor, după demisia guvernului finlandez: Putem să ne prelungim mandatul la șefia Consiliului UE

Data publicării:

Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor, a scris vineri pe Facebook, după demisia Executivului de la Helsinki, că România își poate prelungi mandatul la președinția Consiliului Uniunii Europene. El a menționat că face aceste declarații deoarece, în toamnă, premierul finlandez s-a oferit să preia mai devreme cu șase luni acest mandat.

„În contextul bilanțului celor două luni de succes al Președinției Române la Consiliul UE aș putea să afirm că România, dacă e nevoie, este pregătită să-și prelungească perioada mandatului și pentru a doua parte a anului 2019, în condițiile în care președintele Finlandei a acceptat azi demisia guvernului Sipila. În noiembrie 2018, șeful guvernului finlandez, sub o ploaie de informații false și neverificate despre nivelul de pregătire al României privind preluarea președinției Consiliului UE, își arată preocuparea oferindu-se să preia președinția în locul României. Este acum natural și firesc să resimt aceeași preocupare și să manifest aceeași îngrijorare pentru că bunele rezultate obținute de România la Președinția Consiliului UE de până acum, subsumate întregului efort european, să continue în același ritm până la sfârșitul anului 2019”, a scris Petrescu pe Facebook.

Guvernul din Finlanda demisionează după eşecul reformei în domeniul sănătăţii

Guvernul Finlandei şi-a prezentat vineri demisia, iar premierul Juha Sipila şi-a motivat decizia prin imposibilitatea de a reforma sistemul de sănătate în actualul mandat.

Preşedintele Sauli Niinisto a acceptat demisia şi i-a cerut lui Sipila să conducă acelaşi cabinet, ca interimar, până la numirea unui nou guvern.

Alegerile parlamentare erau deja programate pe 14 aprilie.

Premierul demisionar a precizat că se aşteaptă ca viitorul guvern de la Helsinki să poată fi format până în iunie sau iulie. Finlanda urmează să preia de la România preşedinţia Consiliului Uniunii Europene la 1 iulie.

Sipila a declarat că este „extrem de dezamăgit” că nu a reuşit să realizeze reforma în domeniul sănătăţii.

Asistenţa medicală extinsă de care beneficiază tradiţional finlandezii are costuri foarte ridicate, în contextul îmbătrânirii accelerate a populaţiei.

Guvernul a estimat că reforma propusă ar fi redus creşterea cheltuielilor publice pentru sănătate şi asistenţa socială la 0,9% anual, faţă de 2,4%, cât se preconizează acum pentru perioada 2019-2029.

Sursa: Digi24, Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A urcat în ring imediat după ”lupta secolului”, a arestat microfonul și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Finlanda intenționează să se retragă din Tratatul de la Ottawa, care interzice folosirea minelor antipersonal

Cum fac față finlandezii propagandei ruse. Ambasadorul Finlandei: Suntem destul de bine „vaccinați”. Poporul este precaut și suspicios

Cele două cabluri terestre de fibră optică ar fi fost secționate accidental în Finlanda, spun autoritățile

Suspiciuni de sabotaj, după ce un cablu de date între Finlanda şi Suedia a fost avariat

Partenerii noștri