Live

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu: România oferă doar sprijin umanitar Ucrainei. Nu vorbim de armament în acest moment

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a precizat, miercuri, că cel puţin deocamdată, sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei este doar umanitar, nu şi militar, cu armament.

"Nu vorbim despre armament în acest moment. Aşa cum a spus premierul ieri într-o declaraţie, în acest moment suntem concentraţi pe ajutor umanitar", a declarat Vasile Dîncu, într-o conferinţă de presă susținută la Cluj, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor

El a precizat că nici despre avioane MiG nu este vorba în sprijinirea Ucrainei.

"Nu avem nicio solicitare în acest sens, MiG-urile pe care le avem, în acest moment nu sunt scoase în totalitate din uz, noi avem în acest moment o anchetă, au fost suspendate de la zbor, vor fi, în cel mai rău caz, conservate, pentru că în acest moment putem să acoperim, cu cele 22 de Eurofigther pe care le avem din partea forţelor străine (...) plus escadrila noastră, toate elementele de securitate aeriană de care are nevoie România în acest moment", a subliniat Vasile Dîncu, citat de Agerpres.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, Însărcinatul pentru Afaceri al Ucrainei la Bucureşti, Păun Rohovei, antrenorii echipelor de fotbal Dinamo Kiev şi CFR Cluj - Mircea Lucescu şi Dan Petrescu - au vizitat, miercuri, Centrul suport integrat pentru refugiaţi ucraineni, amenajat într-un hotel din Cluj-Napoca.

Ministrul Vasile Dîncu va participa, în cursul zilei de miercuri, la spectacolul "Credinţă şi Onoare", care va avea loc la Opera Naţională Română Cluj-Napoca, iar de la ora 21.30 va asista la meciul de fotbal CFR 1907 Cluj - Dinamo Kiev, un meci caritabil pentru pace organizat pentru sprijinirea ucrainenilor greu încercaţi de războiul din ţara lor.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple în câteva săptămâni

România și SUA au semnat protocolul privind achiziția a 32 de avioane de luptă „invizibile” F-35

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații. Elevă: „Trebuie să convingem sponsorii”

Peste 50.000 de recruți ucraineni au primit instruire în Regatul Unit. România e prezentă pe lista țărilor participante la „Interflex”

Partenerii noștri