Live

Ministrul Agriculturii, la dezbaterea moțiunii împotriva sa: „Nu sunt nostalgic după Ceauşescu pentru că aveam 10 ani la Revoluție”

Data publicării:
Florin Barbu, ministrul Agriculturii. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că afirmaţia sa legată de Nicolae Ceauşescu a fost o ironie, iar cei care nu au înţeles gluma pot să o considere ca pe o declaraţie neinspirată, el adăugând că nu regretă nimic în viaţa sa.

„Această moţiune simplă este chiar simplă, fără conţinut. Bineînţeles am citit cu atenţie această moţiune, în conţinutul ei nu se vorbeşte de activitatea Ministerului Agriculturii şi de activitatea mea ca ministru. Înseamnă că au depus o moţiune pur politică, încercând probabil ca la alegerile europarlamentare să facă pragul de 5%, eu aşa o consider. Doi - nu sunt nostalgic după Nicolae Ceauşescu pentru că aveam 10 ani la Revoluţie. Bineînţeles a fost o glumă, o ironie şi întotdeauna eu am considerat, dar din păcate se pare că useriştii nu înţeleg, că numai oamenii inteligenţi ştiu de glumă”, a precizat Barbu, la Parlament, înainte de dezbaterea moţiunii simple împotriva sa, întrebat în legătură cu faptul că este considerat de către opoziţie ca un admirator al fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu.

De asemenea, întrebat dacă îşi menţine declaraţia că stuful este aurul negru, Barbu a răspuns: „Tot ceea ce este verde în România este aurul verde”.

„Am spus-o: cine nu a înţeles acea glumă şi ironie, îmi asum acest lucru, să o ia ca pe o declaraţie neinspirată. Nu regret nimic în viaţa mea", a adăugat ministrul, potrivit Agerpres.

Moţiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Florin Barbu, intitulată ”Odele pentru Ceauşescu nu salvează agricultura românească”, este citită şi dezbătută luni în Camera Deputaţilor, urmând ca marţi să fie supusă votului.

Moţiunea a fost depusă după ce Florin Barbu a afirmat, întrebat într-un interviu acordat Euronews România, de ce a fost nevoie să fie declarată păşune zona de stuf din Deltă, o zonă mlăştinoasă, care nu ar avea nicio legătură cu termenul de pajişte, că nu vrea să exagereze, dar „preşedintele nostru, domnul Nicolae Ceauşescu, nu spunea degeaba că stuful e aurul verde al României”.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liderul pro-rus al regiunii separatiste georgiene Abhazia a demisionat. Reacția Moscovei, după ce protestatarii au ocupat Parlamentul

Protest: Haka în Parlamentul Noii Zeelande. Membrii maori întrerup votul pe un proiect de lege ce amenință drepturile indigene

Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru antisemitism

Ciolacu cere demisia șefului Comisiei pentru controlul SRI: „De unde ştie că Simion e spion rus? A atras serviciul în campanie”

Partenerii noștri