Live

Mesajul Vioricăi Dăncilă de Ziua Victoriei Revoluției Române

Data publicării:
Premierul Viorica Dăncilă Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, sâmbătă, cu ocazia Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, că gândul ei se îndreaptă spre martirii Revoluţiei şi spre familiile acestora, cât şi spre toţi cei care au făcut posibilă schimbarea parcursului României.

Foto: gov.ro

„În urmă cu 29 de ani, poporul român a scris una dintre cele mai impresionante pagini de istorie a României secolului XX, prin propria voinţă şi în deplină unitate de 'cuget şi simţiri' - Revoluţia din Decembrie 1989. Astăzi, gândul meu se îndreaptă spre martirii Revoluţiei şi spre familiile acestora, cât şi spre toţi cei care au făcut posibilă schimbarea parcursului României. În numele Guvernului, îmi exprim respectul în faţa jertfei şi aprecierea faţă de curajul celor care au înfruntat regimul represiv. Această zi invită la reflecţie atât generaţiile mature, care au fost martore ale Revoluţiei, cât şi pe cele tinere, care n-au prins acele zile şi cărora le doresc să nu aibă niciodată parte de o asemenea experienţă, ci să trăiască în deplină pace”, a precizat Viorica Dăncilă, într-un comunicat de presă.

Ea a mai arătat că, „maturi şi tineri, avem datoria să apărăm valorile pentru care eroii Revoluţiei au luptat şi să înţelegem că împreună putem să construim un viitor mai bun pentru generaţiile ce vor urma”.

Totodată, premierul a a afirmat că are convingerea că vom şti să fim respectuoşi cu trecutul şi înţelepţi cu prezentul şi cu viitorul, astfel încât România să devină pentru totdeauna „o ţară a binelui, frumosului şi adevărului”.

„Omagiul meu martirilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989!”, a mai spus prim-ministrul, potrivit comunicatului de presă citat de Agerpres.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Învățăturile foștilor candidați. Ce sfaturi au Năstase, Ponta și Dăncilă pentru competitorii care vânează un loc la Cotroceni

Cum a ajuns Mircea Geoană adjunct al șefului NATO (2). Viorica Dăncilă: „Era agreat, m-am interesat și la Ambasada SUA”

Cum a ajuns Geoană adjunct al șefului NATO (1): Problema cumnatului cercetat de DNA în momentul nominalizării

Viorica Dăncilă s-a înscris în partidul lui Terheș. „Cred că ar fi, din nou, un premier extraordinar”

Partenerii noștri