Live

Măsura 3 pentru IMM-uri va fi reluată de la zero. Ministrul Economiei: Să o facem încă o dată respectând cadrul legal

Data actualizării: Data publicării:
20 de companii internaționale vor să vină în România în perioada următoare, spune ministrul Economiei. Foto: Guliver/Gettyimages

Măsura 3 pentru granturi de investiţii acordate IMM-urilor va fi reluată de la zero, a anunțat la Digi24 ministrul Economiei, Claudiu Năsui. Astfel, cei deja înscriși vor fi nevoiți să aplice din nou dacă vor să beneficieze de granturi pentru investiții.

„Este o discuție în Coaliție și cu premierul să reluăm măsura 3, ea include peste jumătate din proiecte care sunt proiecte imobiliare. Problema esențială după mine e că nu își atinge scopul. Așa că o soluție ar fi să reluăm măsurile incluzând și respectând Legea 220 care extindea CAEN-urile care pot cere finanțare pentru diverse proiecte. Să o facem încă o dată respectând cadrul legal, învățând din experiența trecută să nu mai fie criterii de cofinanțare care să facă departajarea între proiecte care s-au dovedit vulnerabilități”, a afirmat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai precizat că cei care au depus până acum proiecte, o pot face cu aceeași documentație.

„Nu există oameni care să fi primit deja un răspuns pe măsura 3. Cei care au depus deja dosarele o pot face cu aceeași documentație.”, a explicat ministrul.

În ceea ce privește celelate două măsuri de sprijin pentru IMM-uri, ministrul spune că pentru măsura 1 plățile sunt „în mare parte făcute”, însă pentru măsura 2 sunt întârzieri la plată. 

„La măsura 2 sunt cele mai mari întârzieri la plată, dar începem procesul prin care banii să ajungă la beneficiari, să se aștepte la plăți în cel mai scurt timp. Nu s-au făcut plăți din cauza limitărilor bugetare, dar am putut evalua dosarele”, a mai spus ministrul Economiei.

Decizia de a relua de la zero depunerea de proiecte pentru finanțarea prin Măsura 3 a fost anunțată de ministrul Năsui într-un interviu pentru siteul Economedia.ro. Într-un interviu acordat jurnalistei Elena Deacu ministrul a precizat că măsura s-ar putea relua luna aceasta

Citește și:Claudiu Năsui a depus o plângere la DNA privind fraudarea programului Măsura 3 de granturi acordate firmelor

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) Cripto pentru începători: Sfaturi de investiții pentru cei care au primul contact cu lumea activelor digitale

Scholz consideră Ucraina „viitoare membră UE” și îndeamnă companiile germane să investească în țara aflată în război

Eric Trump promite un „zid foarte mare” între afacerile familiei și guvernul SUA. Ce spune fiul președintelui ales despre Bitcoin

Situație fără precedent la alocarea mandatelor, semnalată de un deputat. Toni Greblă: Se trage la sorți

Partenerii noștri