Live

Marius Budăi: Vor fi recalculate acele pensii care depăşesc cuantumul veniturilor încasate în timpul activităţii. Absolut toate

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Budăi spune că legea salarizării nu poate fi făcută separat, doar pentru profesori. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

"Absolut toate" pensiile care depăşesc cuantumul veniturilor încasate în timpul activităţii vor fi recalculate, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Reforma pensiilor acordate în baza legilor speciale include recalcularea acelor pensii al căror cuantum depăşeşte venitul încasat de pensionar în perioada în care se afla în activitate, a declarat ministrul.

"Spus aşa, tăiate, e aşa... prea direct. Vor fi recalculate acele pensii care depăşesc cuantumul veniturilor încasate în timpul activităţii. Absolut toate. Cu precizarea clară că nu se va atinge nimeni de partea de contributivitate", a declarat, miercuri seară, la România Tv, Marius Budăi.

El a spus că astfel de pensii se înregistrează în special în rândul pensionarilor foşti magistraţi.

Pensiile vor fi recalculate luând în calcul 80% din venitul brut al pensionarului, însă cu condiţia ca acesta să nu fie mai mare decât venitul net pe care îl primea atunci când lucra, a menționat Budăi.

Întrebat dacă există o modalitate concretă privind modul de recalculare a acestor pensii, Budăi a spus: "Nu aceea e problema, problema este să avem, în final, un proiect de lege care să fie agreat cu Comisia Europeană şi să fie publicat în Monitorul Oficial, astfel încât să-l putem pune în vigoare".

Ministrul Muncii a spus că un astfel de proiect nu va fi adoptat prin Ordonanţă de Urgenţă, ci prin dezbatere parlamentară.

Întrebat dacă se va ajunge la impozitarea pensiilor, ministrul a precizat că există "o recomandare în raportul Băncii Mondiale, dar tot în raportul Băncii Mondiale se spune că acest lucru să se facă cu consultarea Ministerului de Finanţe şi de acolo să vină propunerile şi soluţia, şi aşa vom face".

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CCR a decis că impozitarea progresivă a părţii necontributive din pensii, inclusiv a pensiilor militare, este neconstituțională

Sindicaliştii din casele de pensii cer plata orelor suplimentare și reclamă volumul excesiv de muncă în urma recalculării pensiilor

Pensiile în ianuarie 2025 se livrează cu întârziere. Ce spun reprezentanții Poștei Române despre data la care românii vor primi banii

Ce spune Ilie Bolojan despre îngrijorarea premierului Marcel Ciolacu că nu vor mai fi bani pentru pensii și salarii

Partenerii noștri