Live

După discuția cu Ciolacu, Viktor Orban a promis că va pune aderarea completă a României la Schengen pe agenda UE, în această toamnă

Data actualizării: Data publicării:
Viktor Orban. Kelemen Hunor și Marcel Ciolacu. Foto: X/ Marcel Ciolacu

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a ajuns la București în această dimineață și s-a întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu. Pe agenda discuțiilor a fost și aderarea deplină a României la Spațiul Schengen. Orban a anunțat că subiectul va fi pus pe agenda liderilor europeni în această toamnă, în condițiile în care Ungaria deține președinția rotativă a Consiliului UE.

ACTUALIZARE 19:00: Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că discuţia dintre premierul României, Marcel Ciolacu şi cel al Ungariei, Viktor Orban, a fost una foarte prietenoasă, iar astfel de întâlniri trebuie să aibă loc pentru a găsi soluţii la provocările comune.

„Am spus (în cadrul dezbaterilor de la Universitatea de Vară - n.red.) că a fost o discuţie foarte prietenoasă şi amicală, aproape, aş spune, ca între prieteni. O discuţie foarte bună. A fost a treia discuţie într-un an de zile între cei doi premieri şi eu cred că este foarte bine să existe astfel de discuţii, fiindcă indiferent dacă eşti de acord cu celălalt sau nu, dacă discuţi, dacă schimbi opinii şi spui ce crezi despre un anumit lucru, e mult mai uşor să găseşti soluţii pentru provocările comune. Şi avem provocări comune în ceea ce priveşte infrastructura feroviară şi rutieră. Ambele ţări sunt interesate de o infrastructură prin care mărfurile, în primul rând, dar şi persoanele, să ajungă dinspre Marea Neagră şi Marea Adriatică, din porturile greceşti spre Europa de Vest şi în mijlocul continentului”, a declarat Kelemen. 

Totodată, acesta a adăugat că între cele două ţări „există relaţii comerciale foarte puternice" şi colaborarea este binevenită şi în acest domeniu.

„Ungaria este al treilea partener comercial în România, cu o cifră uriaşă, şi e bine să construim relaţii economice cât mai apropiate, fiindcă asta creşte şi nivelul de încredere. Dacă oamenii fac comerţ, dacă oamenii lucrează împreună, atunci există şanse să dispară şi prejudecăţile şi stereotipurile care au fost introduse într-o perioadă anterioară. Deci, din acest punct de vedere, o colaborare permanentă, un dialog permanent este foarte binevenit", a mai relatat liderul Uniunii.

ACTUALIZARE 14.00 „În calitate de deţinătoare actuală a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, Ungaria va pune tema aderării depline a României la spaţiul Schengen pe agendă în această toamnă”, arată și un comunicat oficial al Guvernului de la Buapesta, după întâlnirea dintre Orban și Ciolacu.

„Ungaria deţine Preşedinţia Consiliului UE în acest semestru, iar, în această calitate, România se bazează pe acţiunea onestă a Ungariei pentru consolidarea Agendei strategice europene. Totodată, i-am mulţumit prim-ministrului Viktor Orban pentru susţinerea fără echivoc a aderării României la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre”, a scris și Ciolacu pe Facebook.


Discuția de astăzi s-a purtat la o vilă de protocol și nu la sediul Guvernului. La întâlnire a participat și președintele UDMR, Kelemen Hunor.

„Am avut o discuție eficientă cu Viktor Orban. Avem o abordare pragmatică a problemelor de interes comun: conectivitate, securitate energetică, prevenirea migrației ilegale. Am cerut președinției ungare a Consiliului UE să acționeze ca un intermediar onest pentru a promova agenda strategică a UE și aderarea completă a României la Schengen”, a scris Ciolacu pe Twitter.

„Am promis că Președinția maghiară a UE va pune pe agenda Consiliului dinaceastă toamnă aderarea României la spațiul Schengen”, a scris și Vikor Orban, tot pe X.

Întâlnirea informală dintre cei doi are loc în condițiile în care Viktor Orban a venit în România pentru a participa la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad din acest weekend.

Vizita are loc în condițiile în care mai multe state membre UE îl boicotează pe liderul maghiar, din cauza poziției acestuia față de războiul din Ucraina.

Orban i-a supărat şi mai mult pe legislatorii UE cu recentele sale aşa-numite „misiuni de pace” de la începutul lunii iulie - întâlnindu-se cu preşedintele rus Vladimir Putin la Moscova, cu liderul chinez Xi Jinping la Beijing şi cu fostul preşedinte american Donald Trump la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida.

Din acest motiv, următoarele reuniuni ale miniştrilor de Externe şi ai Apărării din Uniunea Europeană, programate în luna august, vor fi mutate de la Budapesta la Bruxelles.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Marcel Ciolacu, după ce a intrat în turul al doilea: „Voi aduna toate propunerile bune ale candidaților”

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Dezvăluiri privind un nou zbor privat Nordis care l-a avut la bord pe Marcel Ciolacu. Unde a fost liderul PSD

Ciolacu: „Sunt încrezător că România va reuşi o aderare completă la Schengen până la finalul anului”

Partenerii noștri