Live

Marcel Ciolacu: PSD este cel care a venit cu propunerea majorării salariului minim la 3000 de lei

Data publicării:
Președintee PSD Marcel CIolacu. Foto: INQUAM Photos/ Ilona Andrei

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, la alegerile pentru șefia organizației PSD Bistrița, că partidul său a fost cel care a cerut majorarea salariului minim la 3000 de lei. Declarația a venit după ce s-a aflat, din surse guvernamentale, că Guvernul analizează ca de la 1 ianuarie să majoreze pensiile cu maximum 11% și salariul minim la 3000 de lei brut. 

„Tot noi am venit acum cu propunerea în coaliţie să mărim salariul minim pe economie la 3000 de lei. Este un lucru normal să mărim pensiile. Anormal a fost să ne batem joc de munca părinţilor noştri, să fim mândri de ce avem în energie şi ce au construit părinţii noştri în energie dar sp venim cu o liberalizare haotică şi imbecilă, într-un moment în care toată Europa se pregătea de altceva”, a spus Ciolacu.

”De multe ori mi s-a spus: dom-le, m-am săturat de PSD-iştii ăştia, vin mereu numai cu măririle de pensii. Este foarte adevărat! Ăsta este rolul unui partid social democrat, în primul rând să aibă grijă de persoanele vulnerabile. Dar este de asemeni şi o mare minciună. Nu am intrat la guvernare până când nu am negociat pachetul social şi era corect să facem acest lucru şi o spun fără să arunc săgeţi sau să deranjez pe cineva: după doi ani de guvernare de dreapta ştim cu toţii unde se ajunsese. Tot PSD în schimb, a venit cu cele mai bune programe pentru IMM-uri şi pentru capitalul românesc, cu cele mai bune soluţii şi scheme de ajutor pe urmă aprobate şi de Comisia Europeană”, a afirmat Marcel Ciolacu în discursul ţinut sâmbătă la conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene Bistriţa Năsăud.

El a subliniat că nu îi „pare rău” că a intrat în coaliţie alături de PNL, considerând că „a procedat corect”, arătând că PSD nu va renunţa la valorile sale, precum echitatea socială, „cum şi celelalte partide din coaliţie trebuie să-şi păzească valorile lor”.

„Nu ştiu acuma dacă acel impozit unic mai reprezintă şi progresul, dar sunt ferm convins că împreună vom găsit soluţiile cele mai bune. Nu avem altă variantă în acest moment în România pentru a crea o stabilitate politică, decât această alianţă, cel puţin până în anul 2024”, a adăugat liderul social-democrat.

Editor : A.V.D

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile. Bolojan preia șefia Senatului și renunță la Dezvoltare SURSE

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri