Maia Sandu a fost primită la Cotroceni. Iohannis: România este şi va fi cel mai constant şi dedicat susţinător al Republicii Moldova
Premierul Republicii Moldova Maia Sandu a fost primit marți dimineața, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis. România a fost, este şi va fi cel mai constant şi dedicat susţinător al Republicii Moldova, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu
Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier
Lista miniștrilor din noul cabinet
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Iohannis: Nici CSAT, nici un serviciu nu poate să înceapă să spioneze proprii politicieni
ACTUALIZARE: Președintele Klaus Iohannia a declarat, marți, după discuția cu premierul moldovean Maia Sandu, că a propus crearea unui grup de experți care, împreună cu experții din Republica Moldova, să identifice domeniile în care este nevoie de asistență și să fie demarate proiecte concrete.
"România a fost este și va fi cel mai constant și dedicat susținător al Republicii Moldova în mod direct pentru atingerea nivelului de prosperitate și securititate pe care îl doresc cetățenii săi și pentru parcursul european", a declarat Klaus Iohannis, citat de Mediafax.
Președintele a vorbit și despre transferul pașnic de putere, din 14 iunie, care a pus capăt situației de criză politică peste Prut.
"Doresc să îi asigur de tot sprijinul României și al meu personal pentru eforturile Guvernului de la Chișinău. Disponibilitatea de a acorda, pe baza solicitărilor, asistență dedicată consolidării instituțiilor în Republica Moldova. Administrația prezidențială a transmis propunerea de creare a unui grup de experți care, împreună cu experții din Republica Moldova, să identifice domeniile în care este nevoie de asistență și să fie demarate proiecte concrete. Partea noastră a constituit acest grup. Voi urmări personal derularea de către guverne a acestei initțiative", a mai spus președintele.
"România, în coordonare cu parteneri europeni, va susține deblocarea asistenței financiare a UE pentru Republica Moldova, necesară investiției în reforme, reluarea activității Comisiei bilaterale și alte măsuri", a mai completat acesta.
Maia Sandu, premierul Republicii Moldova se află în vizită ofcială în România, urmând să aibă o întrevedere și cu Viorica Dăncilă.
Este prima vizită a șefului Executivului, după recunoașterea Guvernului moldovean.
Premierul Republicii Moldova Maia Sandu și șeful statului Klaus Iohannis vor semna în Cartea de Onoare și ulterior vor susține o declarație de presă comună, informează Mediafax.
De la ora 10.30 prim-ministrul Republicii Moldova va fi primit la Palatul Victoria de către șeful Executivului Viorica Dăncilă. Încă din 16 iunie, Viorica Dăncilă a anunțat că i-a transmis premierului Maia Sandu o invitație de a veni la București.
Cu acea ocazie, premierul român și-a exprimat încrederea că Executivul de la Chișinău va continua parcursul european al Republicii Moldova, prin implementarea cu succes a reformelor necesare, a Acordului de Asociere și a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană.
Pe 26 iunie, Administrația Prezidențială anunța că președintele Klaus Iohannis a avut convorbiri telefonice cu liderii politici ai Republicii Moldova, respectiv premierul Maia Sandu, viceprim-ministrul Andrei Năstase și președintele Igor Dodon.
Curtea Constituțională a Republicii Moldova a anunțat, pe 15 iunie, în cadrul unei ședințe extraordinare, că a anulat mai multe decizii luate în perioada 7-9 iunie, printre care se numără și cea privind dizolvarea Parlamentului, dar și cea prin care nu recunoștea Guvernul Maia Sandu.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News