Live

Mai mulți membri ai Guvernului petrec împreună de Revelion. Orban: "Fiecare își plătește distracția"

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul României și mai mulți membri ai Guvernului vor petrece, de Revelion, la Sinaia. Ludovic Orban a declarat, duminică, în județul Vâlcea, că fiecare își va plăti cazarea și masa și că „nu e nicidecum o reuniune a Guvernului”, scrie MEDIAFAX.

Prezent duminică la Horezu, la comemorarea lui Ion Gh. Duca, considerat unul dintre marii liberali români, Ludovic Orban, premierul României, a declarat că va petrece Revelionul alături de familie, dar și de mai mai mulți prieteni, unii dintre ei membri ai Guvernului pe care-l conduce, la Sinaia. Orban a mai spus că nu este o reuniune a Guvernului și că fiecare își va plăti cazarea și masa.

„Suntem mai multe familii, oameni care am mai făcut Revelionul împreună. Locația pe care am ales-o, am ales-o că n-am prins altă locație, că ne-am trezit prea târziu, cu câteva săptămâni înainte de Revelion. Ne plătim fiecare cazare și masă, nu e o favoare care ni se face. Nu e nicidecum o reuniune a Guvernului. Sigur că vor fi și colegi de-ai mei din Guvern care vor petrece Revelionul împreună cu mine, dar suntem cu familiile și petrecem ca orice om normal”, a spus Ludovic Orban.

Întrebat dacă va face și o ședință de Guvern la Sinaia, premierul a răspuns că face ședințe „ori de câte ori este necesar” și „la ore surprinzătoare”.

„Eu fac ședințe de Guvern ori de câte ori e necesar. Am convocat ședințe de Guvern la ore surprinzătoare pentru că era necesar să convoc. Am avut o perioadă extrem de dificilă. Gândiți-vă că am preluat guvernarea în 4 noiembrie. A trebuit să rectificăm bugetul, astfel încât să asigurăm resursele financiare necesare pentru asigurarea tuturor drepturilor legale ale cetățenilor, ale companiilor, pentru a putea permite localităților să poată să termine anul fără să aibă restanțe la plata salariilor sau indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități. De asemenea, a trebuit să facem legea bugetului de stat, legea asigurărilor sociale de stat, să corectăm foarte multe reglementări care au generat efecte nocive, cum este OUG 114. Am lucrat într-un ritm extrem de rapid și din cauza asta am convocat ședințe de Guvern”, a mai spus Ludovic Orban.

Potrivit premierului, luni, Guvernul va avea o nouă ședință în care vor fi discutate mai multe hotărâri ce trebuie adoptate.

Editor: I. I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un accident teribil produs la o petrecere de Anul Nou din India a lăsat în urmă doi morți

Tinerii care au devastat o pensiune închiriată de Revelion și-au făcut poze și le-au postat pe rețele sociale. Ce au aflat polițiștii

Pensiune din București, devastată de un grup de tineri de Revelion. Proprietar: „Pagubele se ridică la 20-30.000 de euro”

Revelion 2022: Ce orașe au anulat focurile de artificii și care dintre ele vor face spectacol la trecerea dintre ani

Partenerii noștri