Ludovic Orban își depune demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților
Ludovic Orban îşi depune miercuri, la ora 12,00, demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Niciun partid nu are majoritatea pentru a obține alegerea unui nou președinte.
"Sunt un om de onoare, un om care îşi respectă cuvântul. Îmi voi depune demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor mâine (miercuri - n.r.), la ora 12,00, şi voi face o declaraţie după ce îmi depun demisia", a anunțat Ludovic Orban, în urmă cu o zi, la Palatul Parlamentului.
În urmă cu două săptămâni, după ce a pierdut alegerile pentru preşedinţia PNL, el anunţa că şi-a trimis la partid demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a fi la dispoziţia noului lider al liberalilor, care să o depună în momentul în care consideră necesar.
"Nu mi-am depus demisia la Camera Deputaţilor, pentru că, dacă astăzi mi-aş fi depus demisia la Camera Deputaţilor, cel mai probabil preşedinte al Camerei Deputaţilor ar fi ajuns un pesedist şi nu vreau să fac un cadou PSD", explica atunci Ludovic Orban.
El preciza că demisia lui va fi la dispoziţia preşedintelui PNL pentru 15 zile, iar, dacă acesta nu o va înainta în acest interval de timp, o va depune personal.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că social-democraţii ar putea viza funcţia de şef al Camerei Deputaţilor dacă "se creionează o majoritate", adăugând că lui, în acest moment, îi e suficientă funcţia de "şef la 'Ciuma Roşie".
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News