Live

Ludovic Orban: Am devenit sac de box pentru mulţi colegi de-ai mei. Nu voi răspunde

Data actualizării: Data publicării:
Preşedintele PNL a declarat că a devenit „sac de box” pentru mulţi dintre colegii de partid, dar că nu vrea să răspundă atacurilor. Foto: Facebook / Ludovic Orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că a devenit „sac de box” pentru mulţi dintre colegii de partid, dar că nu vrea să răspundă atacurilor, ci să promoveze un mesaj pozitiv şi să atingă obiectivul de a câştiga cu partidul toate alegerile din anul 2024.

Orban a menţionat şi faptul că nu a dat afară niciun membru PNL dintr-o funcţie publică doar pentru că nu îl susţine.

„Am ascultat multe discursuri legate de îngrijorări. Eu nu am adus o echipă de bodyguarzi la nicio conferinţă judeţeană, văd că aici nu există una, eu nu am dat afară niciun membru al PNL dintr-o funcţie publică doar pentru că nu mă susţine pe mine. (...) Nu vreau să mă plâng de faptul că am devenit sac de box pentru mulţi colegi de-ai mei; sunt obişnuit. Sigur că e adevărat că sunt obişnuit să fiu atacat de PSD, nu de colegi de-ai mei. Cu toate astea, vă garantez: nu voi răspunde. Voi avea exact mesajul meu pozitiv, proiectul meu, viziunea mea, obiectivele mele pentru PNL, şi obiectivele sunt foarte simple: să păstrăm PNL pe primul loc şi să câştigăm toate alegerile din 2024. Împreună, vom reuşi”, a spus liderul PNL, cu ocazia alegerilor din cadrul filialei judeţene PNL Bistriţa-Năsăud.

Ludovic Orban a mai afirmat, în cadrul discursului său, că a fost, este şi va fi „garantul unităţii Partidului Naţional Liberal” şi că nu a făcut diferenţe între membrii proveniţi din PNL şi cei din PD, în urma fuziunii celor două partide, potrivit Agerpres.

Preşedintele PNL a ţinut să sublinieze nevoia ca partidul să aibă o componentă naţională, aşa cum apare şi în denumire, prin care să fie promovate valori fundamentale ale societăţii: familia, biserica, şcoala şi satul românesc.

Orban: Noi, PNL, trebuie să avem această componentă naţională, trebuie să ne bizuim pe rădăcinile puternice pe care le avem

„Noi suntem liberali, e adevărat că susţinem libertatea, proprietatea particulară, inţiativa privată, profesiile liberale, susţinem individualităţile, egalitatea de şanse, susţinem practic drepturile şi libertăţile fundamentale, dar noi nu suntem orice fel de partid liberal, noi suntem Partidul Naţional Liberal şi nu suntem de ieri, de astăzi, noi suntem din 1875 un partid care se confundă cu istoria României şi care şi-a pus amprenta decisivă asupra întregii istorii moderne a României. Din cauza asta, noi, PNL, trebuie să avem această componentă naţională, trebuie să ne bizuim pe rădăcinile puternice pe care le avem în tot ceea ce înseamnă personalitate, tradiţie, cultură a poporului român. Noi trebuie să promovăm toate aceste valori, noi trebuie să apărăm aceste valori. Noi suntem un popor creştin. Noi trebuie să apărăm instituţii fundamentale ale societăţii româneşti, cum sunt familia, biserica, şcoala, satul românesc”, a declarat Ludovic Orban.

La conferinţa de alegeri din cadrul organizaţiei PNL Bistriţa-Năsăud, desfăşurată în prezenţa a 390 de delegaţi, au mai participat, din conducerea naţională, prim-vicepreşedintele Raluca Turcan, secretarul general Robert Sighiartău, vicepreşedinţii Lucian Bode, Adrian Oros şi Virgil Guran, dar şi preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru.

 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Campanie a PNL împotriva Elenei Lasconi: Reclame plătite de o firmă a unui liberal care a dat lovitura în anul electoral 2024

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Analiza lui Băsescu despre prezidențiabili: Ciolacu, „un unsuros”. Geoană, „un balon umflat”, Ciucă, „un laș”. Ce spune despre ceilalți

Partenerii noștri