Live

Ludovic Orban a anunțat obiectivul PNL până la 1 martie, privind alegerile locale: "Vom face o analiză"

Data actualizării: Data publicării:

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat că liberalii trebuie să-şi stabilească, până la 1 martie, candidaţii pentru funcţia de primar în toate localităţile, menţionând că se va face un sondaj de opinie pentru a decide dacă partidul va merge cu un candidat comun cu USR la Primăria Capitalei, scrie Agerpres.

"Obiectivul nostru este ca până la data de 1 martie să avem stabiliţi candidaţii la funcţia de primar în toate localităţile din România şi să începem cel târziu în data de 15 martie campania de stângere de semnături pentru susţinerea candidaturii fiecărui candidat de primar în localitatea în care candidează", a afirmat Ludovic Orban, duminică, aflat într-o vizită în judeţul Vâlcea.

Întrebat dacă PNL va merge la Primăria Capitalei cu un candidat comun cu USR, Orban a precizat că acest lucru se va stabili după "o analiză sociologică".

"Vom face o analiză, vom efectua un sondaj de opinie cu reprezentativitate şi la nivelul Bucureştiului, dar şi la nivelul fiecărui sector. Vom testa candidaţii noştri. De asemenea, vom testa şi alţi candidaţi şi vom lua o decizie în funcţie de datele pe care le vom obţine din această amplă analiză sociologică", a spus Orban.

Liderul liberal a menţionat, legat de posibilitatea ca Nicuşor Dan să intre în această analiză sociologică, că vor fi testaţi "toţi potenţialii candidaţi, pe diferite scenarii posibile".

Editor: I. I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban îl numește pe Vladimir Putin „un partener corect”. „Maghiarii pot beneficia de pe urma lui”

Ludovic Orban: Democrația în România aproape nu mai există. Decizia CCR calcă în picioare voința exprimată de cetățenii români

Ludovic Orban vrea ca judecătorii CCR să fie anchetați penal de Parchetul de pe lângă ÎCCJ: Decizia de azi e o lovitură de stat

„Fraudele” reclamate de Terheș la CCR sunt de fapt erori corectate în procesele-verbale, recunoscute inclusiv de reprezentanții PNCR

Partenerii noștri