Live

Liviu Dragnea vrea remaniere. Cine sunt miniștrii care ar putea pleca din Guvern

Data publicării:
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Se pregătește o serioasă remaniere guvernamentală. Acesta este planul lui Liviu Dragnea, după ce a câștigat detașat bătălia din interiorul PSD. Acum o treime dintre miniștri au posturile în pericol. Premierul face deja o evaluare, care va fi dezbătută într-un nou Comitet Executiv, după referendumul de la începutul lui octombrie.

Disidenţii din PSD recunosc înfrângerea: Liviu Dragnea rămâne preşedintele partidului. Următoarea mutare este însă a lui: se pregăteşte să schimbe mai mulţi miniştri, unii sprijiniţi chiar de cei care au vrut să îl înlăture de la putere. Cel puţin opt nume sunt pe listă.

Citiți și: Liviu Dragnea, confirmat în funcţie de CEx. Cronica unei bătălii cu suspans risipit pe drum

Primul pe lista de posibili remaniaţi este vicepremierul Paul Stănescu, care de altfel este şi unul dintre iniţiatorii mişcării disidente din formaţiunea de guvernare.

Vicepremierul Paul Stănescu care este şi ministru al Dezvoltării riscă să fie remaniat după ce a fost în fruntea contestatarilor lui Liviu Dragnea.

George Ivaşcu, ministrul Culturii, susţinut în Guvern de Gabriela Firea, ar putea să rămână şi el fără funcţie.

Pe lista neagră apar şi ministrul Transporturilor, Lucian Șova, căruia preşedintele PSD îi reproşează că şantierele autostrăzilor avansează cu frâna de mână trasă, plus ministrul Sportului, Ioana Bran, şi cel de la Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero.

Titularul de la Educaţie, Valentin Popa, are postul ameninţat de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România: a dat un ordin de ministru ce obligă elevii maghiari să înveţe cu profesori de limba română.

„Am cerut anularea acestui articol prin OUG. Până când nu se rezolvă nu există alt subiect. Ministerul şi Guvernul nu e pe persoană fizică”, a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Ministrul de Externe şi cel de la Justiţie sunt sprijiniţi de ALDE, dar criticaţi de multe voci din PSD. Partenerii de guvernare i-au transmis deja un mesaj limpede lui Liviu Dragnea: să îi lase în pace pe Teodor Meleşcanu şi pe Tudorel Toader.

„Din analiza pe care am făcut-o noi miniştrilor noştri nu se impune nicio remaniere”, a declarat pentru Digi24 Renate Weber, europarlamentar ALDE.

Opoziţia ridică însă vocea: nu se mulţumeşte doar cu schimbarea câtorva miniştri

„Primul remaniat ar trebui să fie primul ministru, care la fiecare prezenţă publică mai comite câte o gafă”, a declarat la Digi24 Ludovic Orban, președintele PNL.

„Viorica Dăncilă trebuie să plece neapărat pentru că nu e capabilă să înţeleagă care este rolul ei de premier. De asemenea, Carmen Dan, care nu a răspuns în niciun fel ca ministru de Interne la cea mai mare dezbinare de care au avut parte românii în anul Centenarului : bătaia”, a declarat Petru Movilă, deputat PMP.

Ministrul de Interne are în continuare însă susţinerea şefului său de partid.

Valuri de contestaţii curg şi spre titularul de la Agricultură, Petre Daea, de la oameni de afaceri cu profitul decimat de pesta porcină. Este bine văzut însă de mai-marii PSD.

Citiși și: Contre Petre Daea – Dacian Cioloş pe tema pestei porcine. Replica fostului premier

Dincolo de aceste calcule, după tensiunea şedinţei în care disidenţii nu au avut curajul să ceară demisia lui Dragnea, baronii locali cer ...unitate. „E adevărat că aceste lucruri, care s-au petrecut acum, nu au făcut bine partidului, dar acum partidul a ieşit mult mai întărit din această dezbatere şi cine nu te doboară te întăreşte”, a declarat la Digi24 Maricel Popa, președintele PSD Iași.

Citiți și: EXCLUSIV. Sondaj intern PSD devastator pentru Liviu Dragnea. Câte voturi ar primi la prezidențiale

Fostul judecător CCR Toni Greblă va fi noul secretar general al Guvernului

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Ce spune Ciolacu despre vânătoarea cu Hayssam și pescuitul cu Dragnea. „Când mi-a venit controlul la arme, am văzut cât de ruginită e”

Nu crede că va exista o remaniere înainte de alegeri. Câciu: Cu ministrul de Finanţe e mai complicat să te joci cu declaraţiile

Vladimir Putin nu renunță la Mihail Mișustin și îl propune din nou prim-ministru. Ce planuri are cu Șoigu și Lavrov

Partenerii noștri