Live

Liviu Dragnea îi laudă pe Trump și pe eurofobi. Decide după alegeri dacă PSD mai stă în grupul socialiștilor

Data publicării:
Liviu Drangea și Donald Trump, la ceremonia de învestire a președintelui SUA din 2017. Foto: Facebook/ Liviu Dragnea

Liviu Dragnea anunţă că se hotărăşte după alegeri dacă PSD mai rămâne în grupul socialiştilor europeni. Într-un interviu pentru Adevărul Live, liderul PSD i-a lăudat pe Donald Trump şi pe Viktor Orban şi a spus că grupul eurofobilor format în jurul lui Matteo Salvini şi Marine Le Pen e un „curent naţional”, nu naţionalist.

Despre rămânerea PSD în grupul PES după 26 mai, Liviu Dragnea spune că „e un subiect pe care îl discutăm după alegeri, noi n-am vrut să ieşim din grupul socialist, nici socialiştii nu vor să ieşim din grupul socialist, dar în campania electorală unii oameni se gândesc ei că dacă fac anumite gesturi îi ajută electoral în anumite zone”. Nici de susţinerea PSD pentru Frans Timmermans la şefia Comisiei Europene nu e prea convins liderul PSD care a evitat răspunsul: „Astea-s negocieri foarte grele. Negocierile vor începe imediat după alegeri, poate chiar în noaptea aia. Adică nişte lideri se vor întâlni, vor vedea din sutele de milioane de europeni cum a votat fiecare şi într-o cameră o să-şi facă nişte înţelegeri (...) PSD susţine cu tărie dar nu de acum, de ani de zile, parcursul european al României, dar nu în genunchi”.

Liderul PSD s-a ferit să-i supere pe eurofobi şi populişti, viitorul grup de la Bruxelles care are cele mai puţine lucruri în comun cu familia politică din care face parte. Întrebat dacă vede ca periculoasă adunarea partidelor populiste, Dragnea a replicat „Ce înţelegeţi prin pericol şi pentru cine?”. 

Am văzut acolo un grup de partide care susţin mai mult să crească mai mult rolul ţărilor în competiţie cu rolul instituţiilor europene. Nu ştiu cât de periculos este sau nu şi nici nu îmi permit eu să spun acel curent e corect, celălalt e periculos. Dar ceea ce vă pot spun nu cu siguranţă dar cred foarte mult în asta, componenţa politică a PE va fi diferită faţă de ce e acum. Ar trebui după aceste alegeri unii lideri europeni să înţeleagă care e cauza pentru care se va schimba structura politică a PE. Cetăţenii europeni au simţit că instituţiile europene, că birocraţii europeni, că funcţionarii europeni, plătiţi greu, lucrează pentru ei sau lucrează pentru instituţia în sine. Adică s-a făcut tot ceea ce este necesar ca cetăţenii europeni să se simtă în centrul politiclor europene. Adică să simtă că UE munceşte pentru ei? Că poate astea sunt obiectivele, dar s-a comunicat bine, s-a comunicat suficient?”, a adăugat Dragnea.

Nici la Viktor Orban şi Donald Trump, liderul PSD nu are multe de criticat: ce face Donald Trump în America reprezintă un pachet de politici care au succes şi care sunt apreciate de americani (...) Orban a fost votat de o parte însemnată, majoritară a populaţiei din Ungaria. Măsurile lui sunt apreciate de cetăţenii din Ungaria”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

E oficial: Donald Trump a câștigat votul în Colegiul Electoral, învingând-o pe Kamala Harris cu un scor zdrobitor: 312 la 226

Canada anunţă noi reguli la frontieră, după amenințarea lui Donald Trump privind tarifele

NATO a preluat de la SUA coordonarea ajutorului militar acordat Ucrainei

Israelul pregătește anexarea mai multor teritorii palestiniene înainte de învestirea lui Donald Trump

Partenerii noștri