Ligia Deca: Neavând Legea salarizării unitare, va trebui să se meargă pe o estimare pentru a crește salariile profesorilor
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a vorbit, vineri, la Sinaia, despre majorarea salariilor din învăţământ de la 1 ianuarie și a precizat că, nefiind finalizată Legea salarizării unitare, se poartă discuţii pentru a se stabili, în funcţie de buget, care va fi această creştere.
„(...) Acum se discută, în funcţie de proiecţia de buget pentru anul următor, care vor fi creşterile posibile. Noi ne dorim ca toate angajamentele făcute personalului din învăţământ să poată fi respectate pentru a încuraja ca cei mai buni absolvenţi să intre în profesie şi pentru a încuraja performanţa la clasă. Este clar că, neavând Legea salarizării unitare, care este gestionată în elaborarea sa de către Ministerul Muncii, va trebui să se meargă pe o estimare şi de aceea avem aceste discuţii în curs cu federaţiile sindicale ca, în funcţie de bugetul de anul viitor, să putem stabili împreună cu reprezentanţii personalului din învăţământ care va fi această creştere”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.
Deca a punctat că se fac eforturi pentru ca aşteptările cadrelor didactice din toată ţara să fie satisfăcute.
„PNL îşi doreşte ca toate promisiunile făcute cadrelor didactice şi personalului din învăţământ să poată fi ţinute. În lipsa Legii salarizării unitare, facem toate eforturile, împreună cu reprezentanţii profesorilor, să ajungem în punctul în care şi ei să simtă că aşteptările cadrelor didactice din toată ţara sunt satisfăcute. Vă promit că Ministerul Educaţiei, ca şi până acum, va rămâne aproape de cadrele didactice şi vom susţine cauza redării prestigiului şi demnităţii în profesia didactică”, a adăugat ministrul.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News