Live

Lider PNL: Moțiune de cenzură, sigur în noiembrie. Se negociază cu puciștii din PSD

Data actualizării: Data publicării:

Preşedintele PNL Dâmboviţa, Virgil Guran, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că liberalii vor depune în noiembrie o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă, iar la acest moment se poartă negocieri, în special cu puciştii din PSD.

„Încă nu am stabilit exact când depunem moţiunea, dar o pregătim. În luna noiembrie sigur va fi o moţiune. Da, purtăm negocieri, discutăm cu toată lumea. Suntem realişti, e posibil din nou să nu treacă moţiunea, pentru că aţi văzut PSD şi ceilalţi care sunt la guvernare se gândesc: aoleu, dacă trece moţiunea, nu mai suntem noi aici la bucate. Şi atunci votează să nu treacă moţiunea. Dar vă spun foarte sincer că noi sperăm să obţinem mai multe voturi decât am obţinut la cealaltă moţiune şi să demonstrăm oamenilor că am şi început cu analiza economică. Mergem spre un lucru rău în momentul de faţă, indiferent de ce se laudă cei de la PSD, începând de la inflaţie până la dobânzi, până la rata împrumutului, avem probleme”, a precizat Guran.

Întrebat dacă se poartă negocieri, iar atenţia este îndreptată mai ales către puciştii din PSD, Guran a răspuns afirmativ.

Normal. E mai uşor de adus să voteze, nu? Se întâmplă şi un lucru interesant acum, e prima dată când există o fractură în PSD şi oamenii respectivi e posibil să îşi facă un partid care să treacă de 5%. La noi, pe dreapta, ne-am divizat, ne-am omorât de nu se poate”, a spus Virgil Guran. 

Potrivit surselor Digi24, conducerea partidului i-a informat pe parlamentarii PNL că toți parlamentarii trebuie să fie la București în perioada 14-21 noiembrie.

Pentru ca o moțiune de cenzură să fie adoptată, liberalii au nevoie de 233 de voturi, iar parlamentarii PNL, PMP și USR au împreună 152 de membri. Prin urmare ar avea nevoie și de voturi și de la alte formațiuni, inclusiv de la parlamentari ai puterii.

În urmă cu circa o săptămână, senatorul Traian Băsescu declara că „este ultimul moment” când opoziţia mai poate depune o moţiune de cenzură „cu ceva şanse de reuşită” pentru îndepărtarea de la putere a guvernului Dăncilă.

„Opoziţia trebuie să încerce acum! Opoziţia trebuie să înţeleagă un lucru elementar: fie că vorbim despre economie, despre justiţie, despre reprezentare la nivel UE, despre viaţa de zi cu zi a românilor, majoritatea PSD - ALDE scufundă ţara în mod accelerat. Este ultimul moment când opoziţia mai poate depune o moţiune de cenzură, cu ceva şanse de reuşită, pentru îndepărtarea de la putere a guvernului marionetă Dăncilă. Altfel, opoziţia este părtaşă la distrugerea României de către această adunătură de ticăloşi ai politicii autohtone”, scria Băsescu într-o postare pe Facebook.

În opinia sa, „opoziţia trebuie să aibă conştiinţa împăcată că a încercat”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Partenerii noștri