Live

Video PNL a decis să îl trimită pe Cioloș la PSD și AUR pentru guvernare. Cîțu: Dacă nu va reuși, PNL va demara negocieri

Data actualizării: Data publicării:
Biroul Executiv al PNL Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Biroul Executiv al Partidul Național Liberal a decis vineri să nu susțină un Guvern Cioloș, înaintea discuțiilor dintre premierul desemnat Dacian Cioloș, Florin Cîțu și Kelemen Hunor, programată pentru vineri după-masă. Decizia BEX îl trimite pe Dacian Cioloș „să facă majoritate cu PSD și AUR”.

ACTUALIZARE 15:10: Premierul desemnat Dacian Cioloș a declarat, vineri, după ce PNL a refuzat să-l susțină la formarea unui guvern, că USR merge mai departe și va propune un guvern la începutul săptămânii viitoare. Acesta a spus că o ședință a Comitetului Politic USR va avea loc duminică după-amiază, termen până la care PNL se poate răzgândi.

ACTUALIZARE 15:00 Președintele UDMR Kelemen Hunor spune că UDMR nu îl va susține pe Dacian Cioloș pentru formarea unui guvern. „Nu a reușit să restabilească un nivel minim de încredere care ar fi permis refacerea coaliției”, transmite președintele UDMR, într-un mesaj pe Facebook.

ACTUALIZARE 13:40: Întâlnirea dintre Dacian Cioloș și Florin Cîțu, care ar fi trebuit să aibă loc vineri după-masă, a fost anulată.

ACTUALIZARE 13:15: Președintele PNL Florin Cîțu a declarat, vineri, după ședința conducerii PNL că mandatul pentru negocierile cu premierul desemnat Dacian Cioloș este să îl trimită să găsească o majoritate cu PSD și AUR. „Dacă nu va reuși, PNL va demara negocieri cu toți liderii partidelor politice responsabile, mai puțin AUR, pentru a găsi soluții pentru români”, a spus Cîțu.

„USR este parte a unei majorități parlamentare alături de PSD și AUR. Votul pentru moțiune a fost unul politic și a însemnat ruperea coaliției cu PNL. Răspunderea politică revine USR. În mod simetric, responsabilitatea pentru instalarea unui nou guvern revine coaliției USR, PSD și AUR. Dacian Cioloș are datoria să găsească sprijinul la partenerii de coaliție PSD și AUR. Premierul desemnat Dacian Cioloș să facă negocieri cu cele două partide pentru a găsi numărul de voturi necesar. Dacă nu va reuși, PNL va demara negocieri cu toți liderii partidelor politice responsabile, mai puțin AUR, pentru a găsi soluții pentru români”, a declarat președintele PNL.

ACTUALIZARE 12:50 Conducerea PNL a decis în unanimitate să nu susțină un Guvern Cioloș, înaintea discuțiilor dintre premierul desemnat Dacian Cioloș, Florin Cîțu și Kelemen Hunor programată pentru vineri după-masă. Decizia BEX îl trimite pe Dacian Cioloș „să își facă majoritate cu PSD și AUR”, potrivit unor surse din conducerea PNL.

Aceleași surse au precizat că dacă Gvernul Cioloș nu trece de votul parlamentului, înainte de a doua rundă de consultări liberalii vor începe negocierile pentru formarea unei majorități în jurul PNL. 

Vîlceanu: Guvernul trebuie să se facă în jurul PNL/ Bode: Propunerea de premier e Cîțu

ACTUALIZARE 11:20 Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Lucian Bode a declarat că decizia clară a PNL este de a-l susține pe Florin Cîțu ca propunere de prim-ministru. De asemenea, și secretarul general al partidului, Dan Vîlceanu, a precizat că guvernul trebuie format în jurul PNL, cu Florin Cîțu prim-ministru.

„PNL are o decizie foarte clară în ceea ce privește propunerea de prim-ministru - ea este limpede pentru toată lumea – președintele partidului, Florin Cîțu”, a afirmat Lucian Bode, ministru interimar al Internelor.

Întrebat dacă PNL ar cere ca el să fie propunerea pentru funcția de premier, Lucian Bode a răspuns: „Nu ne jucăm cu propunerile de pe o zi pe alta”.

„Eu vin de la MAI. Știu în ce situație critică, subliniez, ne aflăm în pandemie. Orice întârziere, din punctul meu de vedere, nu face decât să adâncească această criză sanitară”, a mai spus Bode.

Dan Vîlceanu a precizat că Florin Cîțu trebuie să rămână propunerea de premier al PNL.

„Aș vrea să fie foarte clar principiul. Guvernarea se face în jurul PNL, iar premierul și reprezentanții PNL în Guvern sunt deciși de partid și de nimeni altcineva.

Florin Cîțu trebuie să rămână premierul nostru.

Înțeleg dorința celor de la USR de a stabiliza PNL, dar nu se va întâmpla asta”, a declarat Dan Vîlceanu, ministru interimar al Finanțelor.

-știre inițială-

Preşedintele PNL, premierul interimar Florin Cîţu, a declarat, miercuri, după întâlnirea cu Cioloş, că trebuie să prezinte în interiorul formaţiunii politice pe care o conduce ce s-a discutat în prealabil între liderii partidelor.

„Eu nu iau decizii de unul singur. Voi merge în PNL, vom discuta, voi spune ce am discutat aici şi vom vedea după aceea care sunt discuţiile", afirma Florin Cîţu.

Premierul desemnat, Dacian Cioloş, a anunţat de altfel că, în cursul zilei de vineri, va avea o nouă întâlnire cu liderii PNL şi UDMR, menţionând că le-a transmis acestora intenţia lui de a forma cât mai repede un guvern.

„Prioritatea pentru formarea unui guvern este refacerea coaliţiei. Am spus că acesta este obiectivul în jurul unui program de guvernare care să cuprindă măsuri prioritare, atât pentru gestionarea pandemiei, cât şi pentru gestionarea creşterii preţurilor la energie şi a implementării PNRR. Obiectivul meu este să dăm un guvern cât mai repede, să mergem cu o soluţie în Parlament cât mai rapid. Colegii, preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, au spus că au nevoie de o discuţie în partid, ca să ia un mandat pentru o astfel de negociere şi că în următoarele zile, vineri, vom avea o întâlnire să vedem care sunt deciziile conducerilor celor două partide", a afirmat Cioloş.

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a precizat că o a doua întâlnire a liderilor ar urma să aibă loc vineri, în jurul orei 14,00.

„Am convocat Comitetul Politic al USR pentru duminică după-amiază. Comitetul Politic este organismul statutar al USR, care decide intrarea la guvernare, deci aprobă programul de guvernare şi decide lista de miniştri. Prioritatea numărul 1 a premierului desemnat este refacerea coaliţiei de guvernare alături de PNL, UDMR şi cu sprijinul minorităţilor naţionale din Parlamentul României. Însă, în cazul în care negocierile, discuţiile eşuează în următoarele zile, trebuie să mergem înainte, România trebuie guvernată. Premierul desemnat are acest mandat din partea preşedintelui României pentru a forma un guvern şi va veni cu el în faţa Parlamentului. Dacă aceste negocieri vor eşua, vom veni în faţa Parlamentului cu un guvern aprobat de Comitetul Politic, o listă de miniştri şi un program la începutul săptămânii viitoare", a afirmat Ionuţ Moşteanu.

Premierul desemnat Dacian Cioloş a discutat, miercuri, la sediul PNL, aproximativ o oră cu Florin Cîțu, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian în vederea formării unei majorităţi parlamentare. Negocierile s-au încheiat fără a exista o înțelegere pentru susținerea unui Guvern Cioloș.

Citește și: Dacian Cioloş: Oricine îşi va asuma guvernarea în următoarele luni va face un sacrificiu

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri