Legea pensiilor, adoptată de Camera Deputaților
Noua lege a pensiilor, care va scoate din buget, în 2019, cu 8,45 de miliarde de lei mai mult decât în acest an, a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților. Votul a fost amânat săptămână trecută, deoarece PSD şi ALDE nu aveau majoritate în Camera Deputaţilor. Au negociat cu UDMR şi, se pare, au obţinut voturile lor. În schimb, au introdus un amendament în lege şi au promis că alte măsuri propuse de aceştia vor fi adoptate în sesiunea viitoare.
Actualizare 12:47. Legea pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaților cu 193 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și 14 abţineri şi va merge la preşedintele Iohannis pentru promulgare. Astfel, pensiile vor crește în funcție de salariul mediu. Raluca Turcan, liderul deputaților PNL, a criticat Puterea că a făcut o lege neconstituțională, care vinde „iluzii”. Opoziția a anunțat că va ataca legea la CCR.
Noi proteste ale pensionarilor vor avea loc astăzi la Palatul Victoria
Minerii protestează la Palatul Victoria, nemuțumiți de legea pensiilor
Primul vot pentru imunitatea lui Nelu Tătaru. Cazul este dezbătut în Comisia juridică
Laura Vicol, șefa comisiei juridice din Camera Deputaților, a demisionat după dezvăluirile despre afacerile soțului ei
Filmul atacului de la Parlament, povestit de un martor
Buletinul lui Ciolacu a ajuns pe mâna hackerilor
Bugetul pe 2024 a trecut rapid prin comisiile parlamentare
Stenograme. Mai mulți lideri PNL se opun legii pensiilor
Ministrul Dezvoltării, despre legea pensiilor: „Așa cum s-au găsit bani pentru alte proiecte se vor găsi și pentru asta”
UDMR a reuşit să îşi impună punctul de vedere. Amendamentul conform căruia persoanele cu handicap grav pot ieşi la pensie după ce cotizează doar o treime din stagiu şi nu 15 ani, a fost adoptat. O propunere similară a venit şi de la PNL.
Andreea Csep, deputat UDMR: „Trebuie eliminate abuzurile în ceea ce privește pensiile de invaliditate pentru a-i proteja pe cei care se află cu adevărat în această situație.”
Conform noii legi, românii îşi vor putea cumpăra vechime şi dacă nu au cotizat 15 ani. Însă, contribuabilii trebuie să aibă un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani ca să poate primi pensia minimă.
În plus, mamele care au cel puţin trei copii pot ieşi mai devreme la pensie.
Totodată se dă posibilitatea pentru cei care au cotizat cel puţin 15 ani să aleagă dacă vor pensie sau indemnizaţie socială.
Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii: „Nu mai e posibil ca persoanele care au contribuit 35 de ani să aibă aceeași pensie cu persoane care au muncit 10 ani așa cum se întâmplă până acum.”
USR: „Ați tăiat cu 12% din pensiile viitoare ale copiilor dar nu v-ați atins de pensiile speciale, ba le-ați mărit”
Potrivit legii, punctul de pensie ar urma să crească de la 1.100 de lei în prezent, la 1.875 de lei în 2021. Iar din 2022 va fi introdus un concept nou, punctul de referinţă, care va depinde de rata inflaţiei şi de salariul mediu brut.
Cristian Seidler, deputat USR: „Ați tăiat cu 12% din pensiile viitoare ale copiilor dar nu v-ați atins de pensiile speciale, ba le-ați mărit.”
Dan Vîlceanu, deputat PNL: „Mai multe companii de stat care nu plătesc contribuții către bugetul de pensii și oamenii care nu au avut plătite, nu vor primi pensii pe această perioadă.
În prezent, în România sunt peste 5 milioane de pensionari. Conform legii, pe lângă cei 61,5 miliarde de lei alocaţi în acest an pentru plata pensiilor, anul viitor se vor da în plus 8,4 miliarde de lei. Suma va creşte an de an şi va ajunge la 81 de miliarde de lei în 2022. Asta înseamnă un buget total de peste 142 de miliarde de lei, adică 11,3 la sută din Produsul Intern Brut.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News