Klaus Iohannis: „Succesul finalizării MCV în 2022 trebuie completat anul acesta cu aderarea binemeritată la Schengen”
Președintele Klaus Iohannis a transmis marți, la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, că 2023 ar trebui să fie anul aderării la Schengen. „România este pregătită din toate punctele de vedere”, spune președintele.
„Succesul finalizării MCV în 2022 trebuie completat anul acesta cu aderarea binemeritată la Schengen, pentru că România este pregătită din toate punctele de vedere. Locul României și al cetățenilor săi este în spațiul Schengen”, a transmis Klaus Iohannis.
Președintele a mulțumit statelor care au sprijinit aderarea României și a precizat că diplomația românească va face toate demersurile pentru o decizie favorabilă.
„Mulțumesc tuturor statelor care ne-au sprijinit și contăm pe sprijinul dumneavoastră și în continuare. Reafirm și în acest cadru că vom face toate demersurile care țin de noi, pe toate palierele și la toate nivelurile, astfel încât România să obțină o decizie favorabilă pentru aderarea la spațiul Schengen”, a declarat Iohannis.
„România este, cu siguranță, o parte importantă a soluției la provocările de securitate cu care ne confruntăm la nivel european. Am contribuit și contribuim consistent la întărirea securității Uniunii”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News