Live

Klaus Iohannis participă azi la Consiliul Național al PNL

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Klaus Iohannis va participa, joi, la reuniunea Consiliului Național al PNL, anunță Administrația Prezidențială. Evenimentul va marca și lansarea neoficială a candidaturii lui Klaus Iohannis pentru alegerile prezidențiale din toamnă. Liberalii își vor alege un nou prim-vicepreşedinte, Rareș Bogdan.

Pe agenda președintelui Klaus Iohannis pentru joi, 8 august, apare participarea acestuia la reuniunea Consiliului Național al Partidului Național Liberal, la Romexpo, începând cu ora 18:00.

Pe ordinea de zi a Consiliului Național PNL figurează alegerea unui prim-vicepreşedinte al partidului, prezentarea bilanțului politic al conducerii PNL și aprobarea fuziunii dintre Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) și PNL.

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a declarat, acum două săptămâni, că a acceptat propunerea liderului PNL Ludovic Orban de a deveni prim-vicepreședinte al partidului.

Evenimentul este programat să înceapă de la ora 16.00, la Romexpo, în Capitală. La reuniune vor participa peste 3.500 de membri ai partidului, parlamentari, primari și aleși locali.

În cadrul reuniunii vor lua cuvântul secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, liderul grupului europarlamentarilor români din PPE, Rareș Bogdan, liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu, președintele Ligii Aleșilor Locali ai PNL, Gheorghe Flutur.

Surse politice au declarat anterior, pentru Mediafax, că la eveniment va fi lansată și candidatura lui Klaus Iohannis pentru un nou mandat la Cotroceni, înaintea începerii oficiale a campaniei electorale pentru prezidențialele din toamnă.

Sursa: Mediafax

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan: „Trebuie să lămurim de ce am anulat alegerile din 24 noiembrie. Explicația este departe de a fi suficientă”

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare „sunt primii” care vor candida la Primăria Capitalei, dacă el ajunge președinte

Coaliția a decis data alegerilor prezidențiale. Primul tur, pe 23 martie, susțin surse politice

Decizii fără precedent, achitări sau dosare reluate de la zero. Cele mai importante procese din 2024 

Partenerii noștri