Live

Klaus Iohannis: Moțiunea de cenzură este izvorâtă din cinismul pesedist. Avem nevoie de orice, numai de instabilitate politică nu

Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu își dorește ca moțiunea de cenzură a PSD să treacă și că ea a fost „depusă în bătaie de joc”. Șeful statului a spus că nu era momentul unei moțiuni în condițiile în care țara trece printr-o epidemie și o criză economică, iar alegerile parlamentare urmează să se desfășoare în luna decembrie.„Eu cred că PSD-ul dorește să arunce țara în aer”, a concluzionat Președintele României. 

„Această moțiune de cenzură este prima de la Revoluție încoace care se depune într-o sesiune extraordinară, cam în bătaie de joc din partea PSD-ului și, da, este foarte adevărat că eu nu îmi doresc să treacă această moțiune. Cred că toată lumea își dă seama de ce nu trebuie să treacă această moțiune. Suntem în epidemie, în pandemie, suntem în criză economică și oricum avem alegeri peste câteva săptămâni, probabil la începutul lui decembrie. Deci ce rost are o moțiune de cenzură în aceste condiții?

Nu cred, chiar nu cred că PSD își imaginează sau își dorește să preia guvernarea. Eu cred că PSD-ul dorește, pur și simplu, să arunce țara în aer și ăsta mi se pare un lucru grav. Sper să fie suficientă înțelepciune în Parlament ca să nu treacă această moțiune de cenzură. Este una total neavenită, izvorâtă din cinismul pesedist, și cred că românii își dau seama că aici avem de-a face cu o moțiune populist-electoralistă, total neavenită și pusă într-un moment în care avem nevoie de orice, numai de instabilitate politică nu”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Editor: A. D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri