Live

Klaus Iohannis: Combaterea corupţiei la nivel înalt are nevoie de eforturi constante şi de rezultate palpabile

Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Klaus Iohannis spune că lupta împotriva corupţiei trebuie să rămână o preocupare constantă iar combaterea corupţiei la nivel înalt are nevoie de eforturi constante şi de rezultate palpabile. Principiul conform căruia nimeni nu este mai presus de lege trebuie să se reconfirme prin fiecare anchetă realizată cu profesionalism, a mai spus Iohannis, la o reuniune la Ministerul Justiției.

„România şi-a asumat patru mari direcţii de acţiune şi a livrat rezultate concrete şi foarte bune pe fiecare dintre ele. Mă refer la garantarea unui proces judiciar transparent şi eficient, inclusiv prin întărirea rolului Consiliului Superior al Magistraturii, la coduri de procedură civilă şi penală moderne, la înfiinţarea unei agenţii de integritate şi, cea de-a patra direcţie, la continuarea cu hotărâre, prin anchete profesioniste şi imparţiale, a luptei împotriva corupţiei la nivel înalt. Avem un nou cadru legislativ pentru organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, prin noile legi ale justiţiei şi revizuirea Codului penal şi a Codului de procedură penală.

Integritatea în funcţii publice este fundamentală pentru a construi încredere în instituţii şi salut demersurile tuturor celor care promovează această valoare socială, de la autorităţi, mass-media, societate civilă până la reprezentanţi ai mediului academic sau cetăţeni”, a spus Iohannis.

„Lupta împotriva corupţiei trebuie însă să rămână o preocupare constantă. Combaterea corupţiei la nivel înalt are nevoie şi pe mai departe de eforturi constante şi de rezultate palpabile. Principiul conform căruia nimeni nu este mai presus de lege trebuie să se reconfirme prin fiecare anchetă realizată cu profesionalism, într-un termen optim şi cu respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Misiunea sistemului judiciar rămâne una fundamentală pentru parcursul unui stat democratic. O justiţie independentă şi puternică ne asigură că generaţiile viitoare vor putea trăi într-o ţară în care legea este respectată, în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt protejate în mod efectiv, iar fiecare cetăţean îşi poate valorifica potenţialul”, a continuat șeful statului.

El a vorbit și despre ridicarea MCV, după 16 ani de monitorizare din partea Comisiei Europene.

„Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă o oportunitate de a consolida acest important succes de etapă şi de a investi într-un sistem judiciar puternic, inclusiv prin măsuri precum evaluarea şi actualizarea legislaţiei privind cadrul de integritate sau programe de formare în domeniul integrităţii. Deficitul de personal din sistemul judiciar, infrastructura optimă, accelerarea procesului de digitalizare, dialogul în interiorul acestui sistem, asigurarea securităţii raporturilor juridice sunt doar câteva dintre subiectele care trebuie să rămână în atenţia tuturor decidenţilor chemaţi să identifice soluţii viabile”, a spus Iohannis.

„Aceste obiective sunt deja parte integrantă din viaţa societăţii noastre, iar la nivelul Uniunii Europene, România se va înscrie în continuare în tabloul general european, alături de toate statele Uniunii, prin intermediul mecanismului privind statul de drept în Uniunea Europeană, consolidat, din 2022, cu recomandări specifice de ţară. Acest cadru, parte a instrumentarului european din sfera democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor fundamentale, asigură României, care a susţinut de la început introducerea mecanismului şi participă activ la acesta, coordonatele continuării colaborării cu Comisia Europeană şi ale schimbului de experienţă şi bune practici cu celelalte state membre”, a spus Iohannis.

„Din calitatea de mediator între autorităţile publice şi între stat şi societate, în exercitarea rolului de a veghea la respectarea Legii Fundamentale şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, am folosit toate prerogativele constituţionale împotriva legislaţiei nocive pentru justiţia din România şi am acţionat astfel încât reformele din sistemul judiciar să fie realizate şi aplicate, cu rezultate concrete. Vocile românilor care îşi doresc un stat funcţional şi o justiţie independentă s-au auzit în stradă şi au avut un ecou şi în rândul clasei politice, responsabilizând decidenţii şi reafirmând valorile care ne ghidează, ca stat european. Rămân la fel de hotărât să folosesc toate prerogativele constituţionale pentru protejarea valorilor europene”, a conchis el.

Klaus Iohannis a participat la reuniunea „Justiţie 2023: priorităţile sistemului de justiţie şi Raportul privind statul de drept - context naţional şi european”, organizată de Ministerul Justiţiei.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Statutul deputaților și senatorilor, modificat. Au fost înăsprite sancțiunile pentru abaterile disciplinare. Ce riscă parlamentarii

Asistenții maternali pot obține atestatul doar dacă au absolvit studii liceale sau învățământul profesional. Legea a fost promulgată

Drumurile forestiere vor fi supravegheate video. Ce mai prevede noul Cod silvic promulgat de Klaus Iohannis

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Partenerii noștri