Live

România şi Bulgaria au semnat Parteneriatul Strategic. Iohannis: "Bulgaria este un partener cheie"

Data actualizării: Data publicării:
Klaus Iohannis a fost primit la Sofia de omologul său bulgar, Rumen Radev. Foto: Twitter/Klaus Iohannis

România a semnat un Parteneriat Strategic cu Bulgaria în cadrul unei vizite oficiale efectuate miercuri de preşedintele Klaus Iohannis la Sofia, unde a fost întâmpinat de omologul său, Rumen Radev.

"Profundele mutații geostrategice de la granițele noastre, cu consecințe asupra regiunii extinse a Mării Negre, mai ales în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ne impulsionează să conștientizăm necesitatea unei cooperări și mai strânse. Am convingerea că acest nou cadru de cooperare va duce la materializarea unor noi proiecte de interes bilateral și regional, inclusiv în dosare de interes comun în cadrul Uniunii Europene, al NATO și al altor foruri internaționale", a spus Iohannis în declaraţia comună care a urmat după semnarea documentului.

Preşedintele a adăugat că a discutat cu omologul său şi problema aderării la Schengen.

"România și Bulgaria sunt pregătite pentru aderare - am dovedit-o prin acțiunile noastre - și acționează responsabil cele două state pentru protejarea spațiului Schengen. În plus, chiar dacă extinderea nu este legată de migrația ilegală de la frontierele externe, noi ne-am exprimat disponibilitatea de a fi parte a soluțiilor pentru gestionarea acestei provocări. Recunoaștem problemele cu care se confruntă unele dintre statele membre, dar rezolvarea acestora se face în mod constructiv și prin dialog deschis, ca parte a abordării europene. Măsurile adoptate la ultimul Consiliu European sunt pași importanți în această direcție", a spus Iohannis.

Preşedintele a adăugat că a discutat cu omologul său bulgar despre războiul din Ucraina şi despre nevoia ca România, împreună cu Bulgaria, să asigure securitatea în Marea Neagră.

"Am subliniat că Bulgaria este un aliat cheie al României în NATO și un partener esențial la Marea Neagră. Am discutat cu domnul Președinte Radev despre intensificarea cooperării bilaterale în domeniul securității. În luna iulie ne vom întâlni la Vilnius pentru a evalua implementarea deciziilor adoptate la Madrid privind postura Aliată și pentru a agrea măsuri suplimentare relevante care să întărească securitatea Aliată și mai ales a Aliaților de pe Flancul Estic, cu accent pe Marea Neagră. Așadar, am convenit astăzi cu Președintele Radev că trebuie să lucrăm mai mult și mai bine împreună în scopul menținerii securității și a stabilității la Marea Neagră, care este de interes strategic pentru întreaga Alianță", a spus Iohannis.

Şeful statului a fost primit la Sofia în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc în Piaţa "Sf. Alexandru Nevski".

"Sunt încântat să fiu în Sofia şi să-l întâlnesc pe preşedintele Bulgariei Rumen Radev. Vizita de astăzi este un moment cheie în relaţiile noastre bilaterale pentru că vom ridica cooperarea bilaterală la cel mai înalt nivel, cel al Parteneriatului Strategic", a transmis preşedintele pe Twitter, înainte de discuţiile între patru ochi.

Parteneriatul Strategic prevede intensificarea dialogului politic între cele două ţări, încurajarea schimburilor economice şi a cooperării transfrontaliere, îmbunătăţirea conectivităţii şi a infrastructurii dintre cele două ţări, promovarea proiectelor dedicate dezvoltării regiunii Dunării, asigurarea securităţii energetice şi promovarea energiei verzi, informează Agerpres.

Documentul se referă şi la sporirea colaborării în domeniile apărării şi securităţii, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pentru a asigura susţinerea în continuare a Kievului, întărirea Flancului estic al NATO şi restabilirea unui climat de securitate în regiunea Mării Negre.

Din delegaţia preşedintelui în Bulgaria fac parte ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Daniela Bârsan, Cosmin Marinescu şi Delia Dinu.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: Vânt puternic şi ninsori

Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple în câteva săptămâni

Iohannis va fi chemat în Parlament ca să-și justifice deplasările externe (Surse)

Mesajul lui Iohannis la 1.000 de zile de război la granița țării: „România va continua să sprijine Ucraina”

Partenerii noștri