Live

Kelemen Hunor: Occidentul trebuie să rămână unit. Numai atunci vom pune capăt războiului şi vărsării de sânge fără sens a lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
Kelemen Hunor a declarat că prioritatea acum trebuie să fie aceea de a ajuta, de a fi pregătiţi să primim refugiaţi.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, aflat la Sighetu Marmaţiei pentru a marca Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, a declarat că prioritatea acum trebuie să fie aceea de a ajuta, de a fi pregătiţi să primim refugiaţi, dar, pe de altă parte, să ne asigurăm că „niciuna dintre comunităţile noastre nu cade victimă nici psihozei războiului, nici propagandei de război”.

„Războiul din vecinătatea noastră nu numai că îşi lasă amprenta, dar defineşte şi modul în care sărbătorim astăzi. (...) Nu ştim cât va dura acest război. Poate dura săptămâni, poate dura luni de zile. Prin urmare, trebuie să fim pregătiţi, pe de o parte, să primim refugiaţi şi, pe de altă parte, să ne asigurăm că niciuna dintre comunităţile noastre nu cade victimă nici psihozei războiului, nici propagandei de război. Şi asta este ceea ce cer tuturor, ceea ce îi îndemn pe toţi să facă, pe cât posibil, rămânând calmi, să privim înainte şi să încercăm să facem tot ceea ce putem face, fiecare acolo unde este. Noi muncim pentru a menţine cetăţenii acestei ţări în siguranţă. Muncim pentru a ne păstra libertatea", a spus în discursul său Kelemen Hunor.

Acesta a subliniat că lumea occidentală trebuie să rămână unită pentru a putea învinge expansiunea Rusiei.

„Occidentul global trebuie să rămână unit astăzi. Numai atunci vom avea o şansă de a opri Rusia, de a pune capăt luptei împotriva războiului şi vărsării de sânge fără sens a preşedintelui Putin. Solidaritatea şi respectul faţă de propria noastră libertate cer, de asemenea, ca prioritatea noastră acum, în aceste zile şi săptămâni dificile, să fie aceea de a ajuta. În pofida vremurilor grele, sunt optimist. Am văzut cu toţii cum a reacţionat majoritatea covârşitoare a comunităţii noastre, iar această solidaritate este exemplară. Am văzut şi am simţit că dorinţa de libertate a oamenilor este de nezdruncinat. Şi ştim, din istorie, că asupritorul nu poate câştiga niciodată, el va pierde întotdeauna. De aceea, să spunem din nou, cu curaj şi mândrie: trăiască tinerii revoluţionari, trăiască comunitatea noastră iubitoare de libertate!”, a afirmat Kelemen Hunor.

Potrivit liderului UDMR, natura umană este construită pe dorinţa şi ideea de libertate.

„Astăzi, trebuie să constatăm că natura umană nu s-a schimbat. Poate că, pentru o vreme, este capabilă să se prefacă mai bine ca în trecut, dar vedem, cu amărăciune, că dorinţa de a oprima, instinctul de subjugare, nevoia diabolică de a ucide şi de a distruge ies din nou la suprafaţă, preluând controlul. Şi mai vedem, dragi prieteni iubitori de libertate, că nu este posibil să eradicăm din natura umană dorinţa nestăvilită de libertate, nu putem accepta nedreptatea, opresiunea. În om trăieşte neîncetat dorinţa şi valoarea cea mai nobilă, de natură divină: să trăiască liber în demnitate. Afirmarea vieţii în faţa distrugerii. Astăzi, cetăţenii Ucrainei luptă pentru libertate. Toţi oamenii iubitori de libertate sunt alături de ei astăzi. Ei sunt de partea libertăţii. Sunt împotriva agresorului, împotriva invaziei ruseşti. Şi noi facem acelaşi lucru. Astăzi, aceasta este singura conduită corectă”, a precizat Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.

În discursul său, preşedintele UDMR a reamintit importanţa celei de 174-a aniversări a Revoluţiei din 1848-1849, faptele eroilor de atunci şi lecţiile de istorie care rămân actuale şi azi.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski: nord-coreenii sunt executați de comandanți lor, ca sa nu pice prizonieri, rușii nu le acordă protecție. Ce spune Casa Albă

Slovacia spune că este pregătită să găzduiască negocieri de pace între Rusia şi Ucraina: „Un semnal pozitiv”

Un american a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia. FSB susține că a divulgat secrete biotehnologice

Rusia a amendat rețeaua TikTok

Partenerii noștri