Live

Kelemen Hunor: Identitatea unei comunități nu înseamnă segregare, ci o revendicare legitimă a maghiarilor din România

Data publicării:
Președintele UDMR, Kelemen Hunor. Foto: Congres UDMR/ Facebook

Drepturile minorităţilor naţionale pot fi îndeplinite doar în cadrul unei comunităţi, iar a-ţi trăi identitatea comunitară nu înseamnă segregare, ci o revendicare legitimă a maghiarilor din România, a declarat preşedintele UDMR Hunor Kelemen, într-o postare scrisă miercuri pe pagina sa de Facebook. 

Politicianul a reacţionat la cel de-al cincilea raport pe care Consiliul Europei (CoE) l-a publicat marţi cu privire la România, care conţine şi comentariul guvernului de la Bucureşti prin care acesta respinge drepturile colective, potrivit Hirado.hu.

„Repetăm, cu tot respectul: statul să se concentreze pe rezolvarea problemelor enumerate şi pe respectarea legislaţiei, şi să nu spună bazaconii”, a scris preşedintele UDMR, drept comentariu cu privire la poziţia Guvernului României potrivit căreia „drepturile colective duc la segregare, iar segregarea, la conflicte”. 

Hunor Kelemen a subliniat că documentul de examinare a implementării Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale din România a evidenţiat problemele asupra cărora delegaţia UDMR a atras atenţia experţilor în iunie anul trecut, dar şi cu alte ocazii. 

În opinia sa, tot ceea ce se precizează în raport reprezintă o revendicare de drept a maghiarilor din România. 

„Drepturile minorităților naționale nu pot fi îndeplinite decât în comunitate! Identitatea unei comunități nu înseamnă segregare, ci o revendicare legitimă a maghiarilor din România. În raport se spune că actualul Cod Administrativ reprezintă un pas înapoi în ceea ce priveşte drepturile lingvistice, punerea în aplicare a drepturilor lingvistice orale nu este implementată, utilizarea simbolurilor – precum intonarea Imnului secuiesc la evenimentele sportive – este restricţionată. Problema cimitirului militar din Valea Uzului, retrocedarea imobilelor bisericeşti, printre care şi a Bibliotecii Batthyáneum din Alba Iulia, toate acestea aşteaptă o soluţie”, a conchis preşedintele UDMR, în postarea sa de pe Facebook.

Copiii și tinerii maghiari din afara granițelor Ungariei care studiază în școli cu predare în limba maternă primesc din toamnă un ajutor financiar majorat de 100.000 de forinți, aproape 260 de euro, din partea guvernului de la Budapesta. Măsura este o formă de sprijin dedicată celor care studiază în limba maghiară în statele vecine cu Ungaria, a transmis Secretariatul de Stat pentru Politicile Naționale.

Citește și: „Depindem unii de alţii”. Ungaria spune că „maghiarii sunt un atu pentru România, nu un risc”

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kelemen Hunor: „Este esenţial să se reactiveze rapid instituţiile statului pentru a le pune în slujba oamenilor”

Tanczos Barna intră din nou în Guvern. Ce scandal a provocat la ultimul mandat de ministru

DOCUMENT: Acordul politic PSD-PNL-UDMR-minorităţi, valabil până în 2028. Ce prevede

Politologul Ioan Stanomir, despre candidatura lui Crin Antonescu: Este un politician USL-ist. Problema este dublă

Partenerii noștri