Live

Iohannis trimite înapoi în Parlament legea privind Ziua Tratatului de la Trianon

Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis.Foto: INQUAM Photos/George Calin

Președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului pentru reexaminare Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon.

Adoptarea de către Parlament a Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon a generat numeroase critici, atât din partea experților, cât și a organizațiilor neguvernamentale. Reacțiile produse la nivelul societății civile, precum și amploarea acestora au pus în evidență faptul că această lege, în forma adoptată de Parlament, nu a reprezentat rezultatul unui proces autentic și consistent de consultare și dezbatere publică. Din această perspectivă, considerăm că se impune reanalizarea Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, prin reluarea de către Parlament a întregului proces deliberativ asupra legii și inițierea unei largi analize și consultări, în care sa fie implicați specialiști, istorici, cercetători, profesori, academicieni, instituții de învățământ, instituții publice, reprezentanți ai societății civile”, se arată în cererea de reexaminare.

Într-o țară membră a Uniunii Europene, puternic atașată de valorile și principiile europene, deschiderea către dialog, abordarea matură a subiectelor ce riscă să genereze falii în societate, promovarea toleranței și a respectului față de demnitatea umană sunt pilonii pe care România trebuie să se bazeze în permanență. În acest proces, autoritățile statului au o responsabilitate majoră”, mai arată președintele.

Legea are ca obiect de reglementare declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon și prevede posibilitatea organizării, la nivel național și local, de manifestări cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon; în acest sens, autoritățile centrale și locale, organizațiile neguvernamentale și reprezentanții societății civile pot contribui la organizarea acțiunilor prin acordarea de sprijin material și logistic. Totodată, potrivit acestei legi, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Legea a fost atacată și la CCR, dar curtea a respins sesizarea președintelui.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri