Live

Iohannis: Situația de securitate de la granița cu Ucraina rămâne preocupantă. Trebuie consolidată apărarea colectivă în cadrul NATO

Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis, la întâlnirea cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București. Foto: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis spune că situația de la granița cu Ucraina rămâne „preocupantă” și că trebuie continuate eforturile „pentru dezescaladarea situației”, dar și pentru „consolidarea apărării colective în cadrul NATO”. Mesajul președinteului a fost adresat  într-o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a vorbit și despre situația de securitate de la granițele Uniunii Europene.

„Abordând situația de la granița Uniunii Europene, Președintele Klaus Iohannis a condamnat instrumentalizarea de către regimul din Belarus a migrației, situație care afectează mai multe state membre UE. Totodată, Președintele României a reiterat solidaritatea deplină a țării noastre cu statele membre afectate direct și a evidențiat importanța unui răspuns unitar la aceste amenințări”, se arată într-un comunicat de presă.

În cadrul reuniunii, au fost abordate, în principal, temele care se vor afla pe agenda viitorului Consiliu European din 16 decembrie 2021, precum pandemia de COVID-19, prețurile la energie, situația tensionată de la granița Uniunii Europene. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a prezentat prioritățile şi așteptările României de la Summitul Parteneriatului Estic, care va avea loc la Bruxelles, la data de 15 decembrie 2021.

Iohannis s-a referit la cele mai recente evoluții marcate de apariția unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2, subliniind, în acest context, importanța menținerii unității statelor membre, a coordonării strânse şi a dialogului constant între țările UE, astfel încât să nu fie afectată libera circulație sau Piața Internă a Uniunii.

„Președintele României a evidențiat necesitatea continuării campaniei de vaccinare, prin creșterea gradului de conștientizare cu privire la beneficiile vaccinării și prin combaterea dezinformării”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

În ceea ce privește subiectul creșterii prețurilor la energie, președintele a arătat că acesta rămâne unul de actualitate și va fi din nou abordat la următoarea reuniune a Consiliului European.

„Situația este preocupantă, iar consecințele socio-economice sunt evidente și afectează semnificativ nu numai consumatorii vulnerabili, dar și competitivitatea la nivel național și la nivelul Uniunii. În acest sens, Președintele României a reamintit că este nevoie de soluții pe termen scurt și mediu, capabile să prevină eventuale perturbări în aprovizionarea cu energie și care să diminueze efectul creșterii prețurilor la energie asupra consumatorilor”, mai transmite Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis a adresat felicitări Președinției slovene a Consiliului UE pentru eforturile întreprinse în avansarea agendei europene, într-o perioadă marcată de multe provocări la nivelul Uniunii.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Slovacia va lua măsuri împotriva Ucrainei pentru că a oprit tranzitul de gaze rusești spre Europa, anunță Robert Fico

Putin a pierdut un avantaj cheie după ce Ucraina a oprit tranzitul de gaze rusești spre Europa, spune șeful diplomației ucrainene

Cum s-ar putea încheia războiul din Ucraina în 2025. Analiză BBC: Ce variante are Zelenski

Explicațiile ministrului Energiei despre exportul de gaze naturale și electricitate al țării noastre în Republica Moldova

Partenerii noștri