Live

Iohannis: Pesah, una dintre cele mai importante sărbători evreiești, simbolizează valorile în jurul cărora s-a definit poporul evreu

Data publicării:
Klaus Iohannis, președintele României. Foto: Profimedia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii de Pesah în care a precizat că „Pesah, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul evreiesc, simbolizează valorile în jurul cărora s-a definit în istorie poporul evreu, precum şi parcursul său spre unitate şi libertate: credinţa, fraternitatea, solidaritatea şi iubirea pentru semeni”.

„Cu prilejul sărbătorii de Pesah, adresez urări de sănătate, pace şi prosperitate conducerii şi membrilor Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic. Pesah, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul evreiesc, simbolizează valorile în jurul cărora s-a definit în istorie poporul evreu, precum şi parcursul său spre unitate şi libertate: credinţa, fraternitatea, solidaritatea şi iubirea pentru semeni. În contextul actual, marcat de război şi de suferinţă, această sărbătoare ne îndeamnă să reflectăm la încercările pe care le traversăm împreună, la ajutorul pe care suntem datori să-l oferim celor în nevoie, reuniţi în speranţa că libertatea şi pacea vor triumfa. În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii, a manifestărilor extremiste şi xenofobe, cărora trebuie să le opunem voinţa noastră de a trăi în pace şi în respectul pe care ni-l datorăm unii altora”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului a spus că apreciază contribuţia importantă la împlinirea binelui comun a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, un partener de dialog constant şi valoros, a cărui implicare în cultivarea dialogului dintre culturi şi etnii, precum şi în sporirea cunoaşterii realităţii româneşti în lume, a fost şi rămâne una consistentă.

„Fie ca aceste zile să vă dăruiască bucuria deplină a comuniunii, să vă unească în spiritul moştenirii iudaice şi să păstreze vie speranţa într-un viitor demn şi paşnic pentru întreaga umanitate. Hag Pesah Sameah!”, a mai afirmat preşedintele Iohannis.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Partenerii noștri