Iohannis l-a primit pe președintele Muntenegrului: L-am felicitat pentru progresele de pe calea reformelor în procesul de aderare la UE
Klaus Iohannis a declarat, marți, în cadrul declarațiilor comune cu președintele Muntenegrului, Jakov Milatović, că majorarea investițiilor și a schimburilor comerciale dintre cele două țări „este un deziderat comun, dar, la ora actuală, acestea sunt încă departe de potențialul lor real”. Iohannis l-a felicitat pe Milatović pentru progresele făcute de țara sa, de la preluarea mandatului de Președinte, pe calea reformelor necesare în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Președintele Klaus Iohannis a susținut, marți, la Palatul Cotroceni, declarații de presă comune cu Președintele Muntenegrului, Jakov Milatović.
„Domnul Președinte este un foarte bun prieten și cunoscător al României. A activat câțiva ani profesional chiar în țara noastră.
Am discutat astăzi despre stadiul relației noastre bilaterale și perspectivele consolidării acesteia, precum și despre parcursul european al Muntenegrului și modul în care România poate și dorește să sprijine acest parcurs.
Am abordat, totodată, și situația de securitate din regiune, în contextul în care au trecut mai bine de doi ani de la declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
În plan bilateral, am subliniat importanța intensificării dialogului politic și sectorial. Creșterea investițiilor și a schimburilor comerciale dintre țările noastre este un deziderat comun, dar, la ora actuală, acestea sunt încă departe de potențialul lor real. În acest sens, am subliniat interesul pentru dezvoltarea cooperării în domenii sectoriale de interes comun, care, sigur, să aducă beneficii tangibile pentru cetățeni, sectoare cum ar fi agricultura, afaceri interne, turism, energie, cultură, dar și multe altele.
L-am felicitat pe Președintele Milatović pentru progresele făcute de țara sa, de la preluarea mandatului de Președinte, pe calea reformelor necesare în procesul de aderare la Uniunea Europeană și am încurajat continuarea în ritm susținut a implementării reformelor, în vederea finalizării cât mai rapide a procesului de negociere.
L-am asigurat pe domnul Președinte ferm de sprijinul pe care România îl acordă și pe care îl va acorda în continuare integrării europene a Muntenegrului și de disponibilitatea de a oferi experiența noastră în domeniile de negociere. Credem că, în acest fel, putem să contribuim la creșterea ritmului acestor discuții.
În ceea ce privește agenda de securitate, am salutat măsurile ferme luate de Muntenegru, de la începutul războiului din Ucraina, ca răspuns la agresiunea militară a Rusiei, în special în ceea ce privește alinierea la deciziile Uniunii Europene în domeniul politicii externe și de securitate, inclusiv cu privire la sancțiuni.
Am avut și un schimb de opinii cu privire la reconstrucția Ucrainei, reconfirmând intenția României de a participa la acest proces.
Am abordat, totodată, consecințele și impactul războiului asupra păcii și stabilității în regiunea noastră.
În ceea ce privește Republica Moldova, am evidențiat eforturile autorităților de la Chișinău în combaterea efectelor războiului hibrid și am prezentat sprijinul consistent al României în domenii precum avansarea reformelor, întărirea rezilienței și procesul de integrare europeană.
Am agreat totodată necesitatea dezvoltării unui dialog cât mai aprofundat pe tema securității în regiunea Balcanilor. Ca parteneri în cadrul NATO, am subliniat că este foarte important să construim un spațiu comun al rezilienței împotriva dezinformării și a campaniilor maligne lansate de Federația Rusă.
L-am asigurat pe Președintele Milatović că România va continua să sprijine Muntenegru și celelalte state din Balcanii de Vest în eforturile lor de contracarare a influențelor destabilizatoare generate sau încurajate de Federația Rusă.
În final, îi mulțumesc Președintelui Milatović pentru discuțiile foarte consistente pe care le-am avut. Vă doresc, domnule Președinte, succes în îndeplinirea obiectivelor mandatului dumneavoastră și în eforturile pe care le depuneți în vederea avansării Muntenegrului pe calea sa europeană”, afirmat Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Editor : Alexandru Costea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News