Live

Iohannis explică de ce i-a numit pe unii politicieni „euro-ofuscați”: „Au avut o atitudine de băieţi supăraţi că au fost prinşi cu mâţa în sac”

Data actualizării: Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a explicat termenul de ”euro-ofuscare” folosit atunci când s-a referit la reacţia unor lideri politici, el spunând că după atenţionarea Comisiei Europene privind devierea semnificativă de la ţintele de buget anumiţi politicieni au avut "o atitudine de băieţi supăraţi că au fost prinşi cu mâţa în sac", scrie News.ro. 

"Nu asta este atitudinea care corectează comportamentul şi de asta am spus: mi s-au părut aşa, artificial jigniţi, supăraţi şi, fiindcă a venit o atenţionare din zona Comisiei, mi s-a părut că acest cuvânt, euro-ofuscat, ar descrie destul de bine aceste reacţii", a afirmat Iohannis la finalul vizitei uzinei Automobile Dacia S.A.

De asemenea, întrebat la cine s-a folosit când a folosit expresia "actanţi politici care au o euro-ofuscare”, preşedintele a spus: “După atenţionarea mea benignă referitoare la absorbţia fondurilor europene, a venit o evaluare un pic mai dură, chiar din partea Comisei, care atenţionează că România, în continuare, are o deviere semnificativă de la ţintele de buget. Acest lucru, evident este adevărat, trebuie să ne dea de gândit şi trebuie să ducă la o anumită acţiune din partea guvernanţilor. Din păcate, am văzut la diferiţi politicieni, care au treabă cu aceste lucruri, că nu numai că nu au recunoscut că aşa este, au avut o atitudine de băieţi supăraţi că au fost prinşi cu mâţa în sac. Nu asta este atitudinea care corectează comportamentul, de asta am spus: mi s-au părut aşa, artificial jigniţi, supăraţi”.

La dezbaterea despre industria auto la care a participat, la Piteşti, Iohannis a spus, că, dacă adunăm câţi kilometri de autostradă au promis guvernanţii din ultimii 20 de ani, ”am avea autostrăzi cât China”.

El a deplâns şi ceea ce a numit ”euro-ofuscare”, adică faptul că guvernanţii, în loc să corecteze când li se atrage atenţia asupra unor lucruri, ies la televizor şi inventează scuze.

Şeful statului a mai afirmat că autorităţile guvernamentale trebuie să înţeleagă – odată pentru totdeauna – că investitorii străini nu trebuie priviţi cu adversitate şi că, dimpotrivă, Executivul ar trebui să facă toate eforturile pentru a aduce în România noi firme străine, cât mai performante.

Guvernul va adopta un pachet de investiţii strategice realizate prin parteneriat public-privat, urmând să fie realizate, în acest fel, trei autostrăzi, a anunţat joi premierul Viorica Dăncilă, înainte de şedinţa de guvern. Anunţul premierului vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a criticat ritmul lent al construirii de autostrăzi, precum şi faptul că proiectele referitoare la cele trei spitale regionale nu avansează.

Potrivit premierului, în acest prim pachet de investiţii sunt curpinse Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov, Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, Autostrada Bucureşti – Craiova – Lugoj, de la Craiova şi ramificaţie spre Calafat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple în câteva săptămâni

CE aprobă schema de ajutoare de stat a României pentru sprijinirea întreprinderilor mari consumatoare de energie

România și SUA au semnat protocolul privind achiziția a 32 de avioane de luptă „invizibile” F-35

Ursula von der Leyen a acordat primul ajutor unui pasager care a suferit o urgenţă medicală în timpul zborului. Șefa CE este medic

Partenerii noștri