Live

Iohannis cere Comisiei de la Veneția o opinie „cât mai curând posibil” pe Legile Justiției

Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis consideră extrem de necesară adoptarea unei opinii interimare a Comisiei de la Veneţia, cât mai curând posibil, cu privire la legile Justiţiei din România, scrie Agerpres



"Având în vedere situaţia actuală din România, preşedintele Klaus Iohannis consideră că adoptarea unei opinii interimare a Comisiei de la Veneţia, cât mai curând posibil, este extrem de necesară şi va avea o importanţă majoră pentru corpul magistraţilor şi pentru întregul sistem judiciar din România", a susţinut, în plenul Comisiei de la Veneţia, consilierul de stat Bogdan Dima - Departamentul reformă instituţională şi constituţională, reprezentant al şefului statului.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, consilierul de stat a amintit că preşedintele Iohannis a solicitat Comisiei de la Veneţia să analizeze şi să emită o opinie cu privire la legile Justiţiei, întrucât, dacă acestea intră în vigoare în forma adoptată de către Parlament, vor avea un impact negativ asupra independenţei şi a funcţionării sistemului judiciar din România, implicit asupra statului de drept.

"Cele trei legi adoptate de Parlament prezintă multiple deficienţe, iar conţinutul lor poate şi trebuie să fie îmbunătăţit substanţial", a arătat Dima.

El a subliniat că modificările aduse celor trei legi afectează independenţa magistraţilor prin introducerea unor prevederi criticabile, dând un exemplu: controlul asupra tuturor soluţiilor date de procurori de către procurorul ierarhic superior se extinde şi asupra temeiniciei, nefiind astfel limitat la nelegalitate.

Totodată, consilierul de stat a precizat că este creată o secţie specială de investigare a infracţiunilor comise de magistraţi, ceea ce este de natură să afecteze independenţa activităţii procurorilor şi judecătorilor.

"Legile au un impact negativ asupra funcţionării sistemului judiciar. A fost operată o serie de modificări care pot permite pensionarea magistraţilor la vârsta de 45 de ani, cu numai 20 de ani vechime în profesie, toate acestea în paralel cu majorarea perioadei de pregătire pentru intrarea în profesie", a spus Dima.

El a menţionat că prin modificările aduse, avizul conform al CSM pentru stabilirea schemelor de personal ale instanţelor şi parchetelor a fost eliminat, decizia urmând să revină doar ministrului Justiţiei.

Consilierul de stat a mai arătat că modificările aduse legilor Justiţiei conduc la diminuarea rolului garantului independenţei Justiţiei - Consiliul Superior al Magistraturii. În acest sens, el a argumentat că cele mai multe atribuţii ale acestuia, care acum sunt exercitate de către plen, sunt transferate secţiilor, ceea ce va afecta funcţionalitatea CSM şi va afecta participarea reprezentanţilor societăţii civile la luarea deciziilor CSM.

"Preşedintele României consideră că opiniile Comisiei de la Veneţia, fundamentate pe standardele constituţionale europene, constituie repere esenţiale în procesul de examinare a normelor constituţionale sau legislative care sunt acum supuse analizei. Drept urmare, opinia Comisiei de la Veneţia asupra celor trei legi ne va ajuta să păstrăm valorile esenţiale ale democraţiei, independenţei justiţiei, cooperării loiale între puterile statului, precum şi valorile statului de drept", a conchis Bogdan Dima.

Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, cunoscută sub numele Comisia de la Veneţia (organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experţi independenţi în domeniul dreptului constituţional), se reuneşte în sesiune plenară începând de vineri, unul dintre punctele de pe agendă fiind modificarea legilor Justiţiei din România.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Marcel Ciolacu, după ce a intrat în turul al doilea: „Voi aduna toate propunerile bune ale candidaților”

Protestatarul Marian Ceauşescu, amendat după ce l-a făcut „borfaş” pe Iohannis. Ce spune Poliția

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Partenerii noștri